România ar putea deveni o țintă legitimă pentru loviturile Rusiei din cauza Moldovei
PRAVDA.RU (Rusia), 7 februarie 2024 – Canale moldovenești de Telegram au scris că președinta Maia Sandu ar putea să le permită avioanelor americane F-16 transferate Ucrainei să zboare din România pe deasupra Moldovei pentru a lovi forțe rusești.
E cooptată o țară NATO
S-a afirmat că sunt în curs negocieri privind staționarea avioanelor militare F-16 ale Ucrainei în România. Avioanele ucrainene vor decola de acolo, vor survola Moldova, vor lovi Forțele Armate Rusești, iar apoi vor reveni în România, survolând iarăși Moldova.
„S-a ajuns la acorduri fundamentale între conducătorii statelor noastre, președinta Republicii Moldova Maia Sandu și președintele Ucrainei Volodimir Zelenski, cu privire la posibilitatea ca Ucraina să folosească spațiul aerian al Republicii Moldova”, se afirmă în textul unei scrisori remise de ministrul ucrainean de externe Dmitri Kuleba omologului său moldovean Nicolae Popescu [recent schimbat din funcție; a se observa procedeul combinării unei declarații oficiale scoase din context cu surse în fapt neprecizate pentru a se crea aparența documentării – n.trad.].
Experți au conchis imediat că Moldova ar putea deveni astfel un scut uman pentru aceste avioane, din moment ce Rusia „nu va fi în măsură să le intercepteze și să le distrugă pe teritoriul Moldovei”.
Însă Rusia nu folosește în prezent în spațiul aerian ucrainean decât aparate aeriene de atac. Rusia își folosește aparatele de zbor „de dincolo de orizont”, cum s-ar spune. Și aviația strategică [de obicei, denumirea bombardierelor capabile de lovituri nucleare – n.trad.] se poate ridica de la sol în Rusia pentru a lovi ținte din Ucraina. Armata rusă lansează rachete de croazieră de la baze din Rusia. În consecință, nu există bătălii aeriene deasupra Ucrainei, fiindcă acolo operează sisteme antiaeriene capabile.
Dacă aceste sisteme ar fi ignorate, atunci ar fi posibil să se zboare în siguranță adânc în Ucraina și să se lovească fortificații, comandamente și infrastructură militară. Însă apărarea antiaeriană capabilă nu permite acest lucru. Sistemele antiaeriene europene și americane nu pot intercepta Kinjal și alte tipuri de rachetă eficiente [au fost doborâte deja multe – n.trad.], dar pot doborî cu ușurință aeronave. În consecință, utilizarea aviației deasupra Ucrainei a fost limitată.
F-16 pe post de port-rachetă
Operațiunea militară specială a schimbat multe în termeni de tactică și strategie militară modernă. Utilizarea aviației militare părea a fi foarte eficientă în războaiele trecute, însă dezvoltarea apărării antiaeriene și a tehnologiei dronelor a schimbat situația dramatic. La fel în cazul artileriei și tancurilor.
E clar că Forțele Aeriene ale Ucrainei au nevoie de avioane americane F-17 pentru a transporta rachete de croazieră aer-sol și aer-aer. Cu greu ar putea fi ele adecvate pentru lupte aeriene directe cu avioanele rusești mai avansate.
Dacă avioanele ucrainene F-16 vor decola din România și vor lovi teritoriul Federației Ruse, acesta va fi un motiv serios pentru a declara război. Pistele aeriene din România vor deveni o țintă legitimă pentru armata rusă.
Articol de Dmitri Plotnikov
https://english.pravda.ru/world/158863-romania_moldova/
Traducere: Andrei Suba/RADOR RADIO ROMÂNIA