Fermierii bulgari îşi încetează protestele, în urma unui acord cu guvernul. Vineri seară, a avut loc o nouă întrevedere între prim-ministrul Nikolai Denkov, ministrul agriculturii şi alimentaţiei, Kiril Vătev, şi reprezentanţii fermierilor, la Consiliul de Miniştri. Întâlnirea a fost urmată de un briefing de presă comun. „Am ajuns la un acord asupra principalelor puncte. Duminică, urmează să redactăm textul acordului, astfel încât acesta să ia forma finală şi luni să îl semnăm”, a declarat Denkov. „Avem o înţelegere cu privire la cele trei puncte pe care le stabilisem anterior. Momentan, este important faptul că suspendăm acţiunile efective de protest de luni. Sâmbăta şi duminica, erau deja anulate. Se va elabora textul unui acord, între noi, reprezentanţii sectorului, şi prim-ministru, care va fi semnat de toată lumea”, a precizat preşedintele Asociaţiei Naţionale a Producătorilor de Cereale, Ilia Prodanov./ddaniela/eradu
(www.focus-news.net – 10 februarie)