Luni, 12 februarie, se împlinesc 74 de ani de la înfiinţarea Uniunii Europene de Radio şi Televiziune – European Broadcasting Union – EBU, organizaţie neguvernamentală, cea mai mare asociaţie o organismelor publice de radio şi televiziune. EBU acţionează ca platformă prin intermediul căreia entităţi radio şi TV din întrega lume pot face schimburi de servicii în aceste domenii, în particular de ştiri, programe de televiziune – via Eurovision – şi de programe de radio – via Euroradio. Această modalitate de colaborare permite şi stimulează coproducţiile şi oferă o mare varietate de servicii operaţionale, comerciale, tehnice, legislative şi strategice.
EBU a fost înființată la 12 februarie 1950, din inițiativa a 23 de organizații din domeniul audiovizual din Europa și zona Mediteranei, în cadrul conferinței din stațiunea Torquay, Devon, Anglia.
Este considerată succesoarea primei asociaţii a radiodifuzorilor din lume – International Broadcasting Union, care a fost înfiinţată în anul 1925.
Sediul administrativ central al organizației, ca şi cel al predecesoarei, se află la Geneva, în Elveția, unde se găseşte şi centrul de control al Eurovision, fiind guvernată de legile elveţiene şi de propriile reglementări statutare. EBU are, de asemenea, centre de coordonare pentru producţii TV la New York, Washington şi Moscova, precum şi un birou la Bruxelles, care reprezintă interesele posturilor publice de radio şi TV pe lângă instituţiile europene. Trebuie să reţinem, deci, că în pofida numelui pe care îl poartă, organizația nu este subordonată Uniunii Europene.
Trebuie menţionat şi faptul că posturile comerciale/private de radio şi TV sunt organizate şi reprezentate în cadrul unei asocieri de anvergură mult mai redusă decât EBU, în Association of Commercial Television in Europe (ACT)
După evoluţiile politice din Estul Europei din 1990, EBU a fuzionat în anul 1993 cu International Radio and Television Organization (OIRT), organism care a reprezentat până la acel moment interesele posturilor radio şi TV din această regiune.
Apartenenţa la EBU are trei forme: ca membru activ, ca membru asociat şi ca participant agreat. Pentru a adera la organizaţie, un aplicant trebuie să fie înregistrat într-o ţară membră a International Telecommunications Union (ITU).
Calitatea de membru activ poate fi deţinută de organizaţii sau grupuri din zona europeană de radio şi televiziune (conform clasificării ITU) sau din afara acestei zone dar de ţări membre ale Consiliului Europei. În esenţă, un membru activ are obligaţia de a transmite programe variate şi echilibrate pentru toate categoriile de populaţie.
În prezent EBU are în total 68 de membri reprezentând 112 organizaţii din 56 de ţări, din Europa, Africa de Nord şi Orientul Mijlociu, dar şi 34 de membri asociaţi din alte 22 de ţări.
Trebuie amintit că Belarusul a fost suspendată din calitatea de membru în mai 2021, iar membrii din Federaţia Rusă au fost suspendaţi din organizaţie în mai 2022.
Organismele membre ale EBU produc conţinut în 162 de limbi, pentru o audienţă potenţială de 1,05 miliarde de oameni. Membrii EBU operează nu mai puţin de 467 de staţii TV şi 721 de posturi de radio, precum şi 1144 de entităţi online.
În principiu, calitatea de membru activ poate fi deţinută de un serviciu public de radio sau TV sau de o instituţie radio-TV privată dar cu misiune publică.
Calitatea de membru activ al EBU implică şi achitarea unei cotizaţii anuale care ţine cont de statutul financiar al fiecărui membru, iar aderarea la organizaţie implică, deasemenea, o taxă de admitere.
Ca membri asociaţi ai Uniunii întâlnim posturi de radio sau TV din Australia, Canada, Japonia, Mexic, Brazilia, India sau Hong Kong, dar şi din SUA – ABC, CBS, ori NBC, toţi cu relevanţă deosebită în activitatea EBU.
Structurile de guvernanţă ale EBU permit implicarea activă a fiecărui membru activ pentru a furniza un input valoros asupra managementului organizaţiei.
Adunarea Generală este organismul suprem care guvernează EBU, pentru a pune în practică strategia şi obiectivele Uniunii şi se reuneşte de două ori pe an.
Comitetul Executiv al EBU, alcătuit din 11 membri, este responsabil de asigurarea implementării strategiei şi politicilor aşa cum sunt ele stabilite de Adunarea Generală. Acest organism se reuneşte, în medie de circa şapte ori anual.
Comitetul este condus de preşedintele EBU, Delphine Ernotte Cunci, director executiv al France Télévisions, iar vicepreşedinte al EBU este directorul general al Televiziunii Cehe, Petr Dvořák, ambii cu un mandat de doi ani început la 1 ianuarie 2023.
Comitetului i se subordonează serviciile de consultanţă şi grupuri de experţi: comitetul pentru audit, serviciul personal, grupul pentru statute şi serviciul financiar.
Director general al EBU este în prezent Noel Curran (Irlanda), fost producător executiv a numeroase emisiuni de televiziune în direct, printre care ediţia din 1997 a concursului Eurovision.
La nivel global, EBU colaborează îndeapropae cu organizaţii similare de pe alte continente: Asia Pacific Broadcasting Union (ABU), The Nord American Broadcasters Association (NABA), The Union of National Radio & Television of Africa (URTNA), The Arab States Broadcasting Union (ASBU), sau Organizacion de Television Iberoamericana (OTI).
Una din activităţile majore ale EBU o reprezintă platforma Eurovision, care are la origini o idee al lui Marcel Besançon, director al Societăţii Elveţiene de Radio şi Televiziune în anii ’50, care a gândit o infrastructură de televiziune care să faciliteze schimburile de programe între reţelele naţionale, în întreaga Europă.
Unul din primele succese ale EBU a fost cel din 2 iunie 1953, atunci când a transmis încoronarea Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, în Franţa, Belgia, Olanda şi Germania, pe o platformă care punea în practică ideea lui Besançon.
Însă „naşterea” oficială a Eurovision a fost înregistrată la 6 iunie 1954, atunci când Narcissus Festival din Montreux, Elveţia, a deschis o serie de transmisii live – „Television Summer Season of 1954”.
În anul 1958 a început programul provizoriu de schimb de ştiri prin intermediul EBU, acesta fiind implementat definitiv în anul 1961. După mai bine de 30 de ani serviciul „News Exchange” a fost suplimentat prin introducerea, la 1 ianuarie 1993, a Euronews – un canal TV în mai multe limbi, care a emis din Lyon, Franţa, pentru început, în engleză, franceză, germană, italiană şi spaniolă. Euronews nu este altceva decât un post TV care reflectă evenimente locale din perspectivă europeană, prin intermediul reţelei Eurovision.
O altă activitate majoră reflectată de EBU prin intermediul Eurovision este cea a transmisiilor sportive, mai ales cele de la evenimente majore precum Jocurile Olimpice sau Campionate Mondiale de Fotbal. Astfel EBU negociază drepturi colective de transmisie pentru membrii săi, iar atunci când acestea nu sunt posibile, sau nu sunt în sfera din interes a majorităţii membrilor, facilitează negocierea individuală a acestor drepturi.
Colaborarea în domeniul emisiunilor şi programelor de radio acoperă domenii precum muzică, ştiri, sport, programe pentru tineret, sau programe pentru staţiile regionale.
Reţeaua de sateliţi Euroradio transmite, în medie, peste 2000 de concerte, peste 400 de evenimente sportive şi peste 120 de alte evenimente majore în fiecare an.
În anul 1998 EBU a lansat primul canal radio inter-broadcasteri – Euoclassic Notturno – dedicat în exclusivitate muzicii clasice.
Cooperarea în sfera tehnică, o altă activitate majoră a EBU, implică cercetare şi dezvoltare în domeniul celor mai noi modalităţi de transmitere a semnalului radio sau TV: radio data system (RDS) pentru transmisiile în FM, digital audio broadcasting (DAB), digital video broadcasting (DVB) şi High-Definition TV (HDTV), sau interfața audio digitală AES/EBU, ori interfețele în serie și în paralel pentru transmisiunile video digitale.
Însă cea mai importantă activitate din portofoliul EBU este concursul muzical „Eurovision Song Contest” organizat şi transmis anual, prin intermediul platformei Eurovision, începând din anul 1956. Acesta a devenit în ultimii ani show-ul TV favorit la nivel european.
Concursul Eurovision a fost creat după ideea Festivalului de la Sanremo, Italia, care a fost inaugurat în anul 1951.
În mai 2012, Ingrid Deltenre, director general al Uniunii Europene de Radioteleviziune la acea vreme, declara în cadrul unui interviu la Radio România Actualităţi: „Trebuie să ştiţi că Eurovision înseamnă mai mult decât concursul muzical. Facem negocieri pentru drepturile sportive, susţinem transmiterea unor mari evenimente, din mai multe domenii. Facem coproducţii, dincolo de evenimentul muzical, desigur. Apoi, avem şi alte activităţi, mai ales în ceea ce priveşte domeniul lobby-ului la nivel european şi tehnic”.
Din România, Radio România – Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune, au devenit membri activi ai EBU din anul 1993.
În mai 2012, la București, a avut loc cea de-a 10-a reuniune a managerilor de resurse umane din cadrul serviciilor publice de media membre ale EBU, la care au participat peste 40 de reprezentanți ai televiziunilor și radiourilor publice din ţări cum sunt Marea Britanie (BBC), Suedia (SVT), Franța (FTV), Croația (HRT), Elveția (SRG SSR/ RSI), Belgia (RTBF).
La 13 februarie 2013, trei reprezentanţi ai Uniunii Europene de Radio şi Televiziune s-au aflat la Bucureşti, la invitaţia Societăţii Române de Radiodifuziune şi a TVR, cu ocazia Zilei Mondiale a Radioului: Ingrid Deltenre, Director General, Claudio Cappon, vicepreşedinte şi David Lewis, director de Relaţii cu Membri şi Programe de parteneriat EBU
Reprezentanţii EBU au discutat cu oficialii români despre importanţa serviciilor media publice în dezvoltarea societăţii şi despre valorile acestora, cuprinse în Declaraţia adoptată în cadrul Adunării Generale a EBU de la Strasbourg, din 22 iunie 2012 („Declaration on the Core Values of Public Sevice Media”).
În ceea ce prieşte viitorul radioului şi televiziunii publice, reprezentanţii EBU au subliniat faptul că acestea trebuie să rămână dinamice, să promoveze diversitatea şi cultura şi, nu în ultimul rând, să fie integre şi independente, promovând valorile şi principiile care stau la baza unei societăţi democratice.
În octombrie 2013, la Berlin a avut loc a opta ediţie a summitului grupului de cultură al EBU – Uniunea Europeană de Radio, a cărui temă a fost “Roads to the Future – Căile către viitor”. Au participat 40 de reprezentanţi din 20 de ţări.
Radio România a realizat atunci o prezentare despre componenta culturală a Radio România şi evenimentele de anvergură internațională pe care instituţia românească le gestionează în domeniu: festivalul RADIRO, Târgul de carte Gaudeamus, festivalul Grand Prix Nova, dar şi despre proiectele naţionale cu componentă culturală, educaţională şi socială precum turneele: Pianul călător, Vioara lui Enescu la sate, Duelul viorilor etc. La finalul lucrărilor au avut loc alegerile pentru conducerea grupului de cultură al EBU, Radio România fiind aleasă pentru a face parte din conducerea acestui grup şi pentru perioada 2013-2015.
La 1 aprilie 2014, Societatea Română de Radiodifuziune a iniţiat reuniunea media organizată de EBU la Bruxelles şi dedicată alegerilor europarlamentare din acel an – ”EBU Media Lunchtime Talks: Public Service Media and the European Elections”. Reuniunea a dezbătut modalitățile prin care posturile publice de radio și televiziune din Europa își informează publicul cu privire la apropiatele alegeri pentru Parlamentul European. La dezbateri au fost invitaţi şi reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Parlamentului European, alături de cei ai radiourilor și televiziunilor publice europene, dar şi reprezentanţi ai unor organizaţii din Europa precum Asociația Europeană a Jurnaliștilor sau International Trademark Association.
În cadrul celei de-a 72-a Adunări Generale a Uniuni Europene de Radio şi Televiziune – EBU, desfăşurate la Napoli în perioada 26-27 iunie 2014, Directorul General al EBU a lansat un apel către toţi membrii săi, solicitând ajutor pentru postul public din Bosnia-Herţegovina, care se află într-o situaţie dramatică în urma calamităţilor naturale care au lovit recent această ţară. Radio România a fost primul post public din Europa care a răspuns cu maximă promptitudine necesităţilor semnalate de colegii din Bosnia-Herţegovina, gest de solidaritate care a făcut obiectul aplauzelor şi aprecierii reprezentaţilor posturilor publice membre ale Uniunii Europene de Radio si Televiziune, prezenţi la Adunarea Generală.
Radio România a iniţiat la New York organizarea unui recital ce a deschis seria evenimentelor muzicale prilejuite de participarea la întâlnirile European Broadcasting Union (EBU) New York Meeting 2015, desfăşurate în perioada 29 aprilie – 3 mai. Evenimentele au reunit reprezentanţi ai radiourilor publice europene şi americane în cadrul unui program de seminarii, dezbateri, concerte şi vizite de lucru, având ca centru de interes difuzarea producţiilor muzicale, schimburile de programe muzicale, între radiourile publice şi Opera la radio.
Astfel, la 30 aprilie 2015 a avut loc recitalul pianistului de origine română Matei Varga, organizat la iniţiativa Radio România de ICR New York, găzduit de The Concert Space din Manhattan şi inclus în calendarul evenimentelor EBU. La recitalul de la New York au asistat membri ai delegaţiilor participante la întâlnirea EBU, reprezentanţi ai posturilor publice de radio americane şi canadiene.
În 21 – 22 aprilie 2016, producătorii de teatru radiofonic din ţările membre ale Uniunii Europene de Radio (EBU) s-au întrunit la Praga, în cadrul atelierelor bienale care anul acesta au avut ca temă atragerea publicului tânăr către producţia radiofonică. La sfârşitul lucrărilor au avut loc alegerile pentru noua componenţă a grupului Radio Drama al EBU. Preşedintă a fost aleasă Alison Hindell – BBC (Marea Britanie ), iar vicepreşedinte Attila Vizauer – Radio România.
În zilele de 7 şi 8 iunie 2016, a avut loc la Bucureşti, la sediul Societăţii Române de Radiodifuziune, cea de-a V-a întâlnire a Subcomitetului de Radio şi Jurnalism din cadrul Uniunii Europene de Radio şi Televiziune – EBU (European Broadcasting Union). Prestigiul de care se bucură Radio România în cadrul EBU este încă odată validat prin organizarea acestei întâlniri la Bucureşti, fiind pentru prima dată când subcomitetul îşi desfăşoară lucrările într-o ţară care nu are un reprezentat oficial în acest grup.
În 30 – 31 martie 2017 a avut loc seminarul Serving Communities organizat de Uniunea Europeană de Radio-EBU și Radio România, prin intermediul Reţelei Studiourilor Regionale, la Bucureşti, la Sala Radio.
Reprezentanți din 14 ţări europene au dezbătut, în cadrul evenimentului, subiecte legate de cercetarea audienței, impactul rețelelor de socializare, dezvoltarea emisiunilor pentru comunităţile etnice, digitalizarea și adaptarea programelor la cerințele publicului vizat de posturile regionale.
Principala concluzie a dezbaterilor a fost că Radioul este cel mai rapid și eficient mijloc de comunicare publică. În mod deosebit, prin misiunea asumată, posturile publice de radio rămân printre cele mai credibile surse de informații.
La 13 iunie 2017, Alina Velea, expert relaţii externe la Direcţia Relaţii Internaţionale a Societăţii Române de Radiodifuziune şi membru al Grupului de Muzică Euroradio – EBU, a fost realeasă preşedinte al grupului Euroradio Notturno pentru următorii doi ani, în cadrul reuniunii care a avut loc la Roma. Reprezentanta Radio România va coordona activităţile grupului de lucru alcătuit din jurnalişti ai radiourilor publice europene care preiau programul nocturn produs de BBC Radio 3 pe baza înregistrărilor furnizate de membrii asociaţiei media.
La 24 mai 2018, Radio România, Teatrul Naţional Radiofonic, a obţinut Marele Premiu la secţiunea drama a Festivalului Prix Marulic, 2018, Croaţia, la secţiunea dramă, cu spectacolul “Exploziv” de Elise Wilk, adaptarea radiofonică şi regia artistică: Mihnea Chelaru. Festivalul este organizat de HRT – Radio Croaţia în colaborare cu European Broadcasting Union (EBU), cu o tradiţie de 11 ani. Spectacolul Exploziv de Elise Wilk, continuă seria succeselor internaţionale de prestigiu, fiind deţinătorul Premiului Asia-Pacific Broadcasting Union 2017 (ABU 2017), la categoria Drama.
Toate aceste evenimente ale EBU, la care Radio România a luat parte, alături de Conferinţa Media 2020 – organizată anual de către Radio România şi ABU (Uniunea Asia – Pacific de Radio şi Televiziune), alternativ în România şi într-o ţară asiatică, precum şi Conferinţa Anuală Internaţională a Asociaţiei Mondiale a Radiourilor şi Televiziunilor Publice (PBI) ce a avut loc la Sinaia în 12 – 13 septembrie 2017, confirmă Radio România drept reper în lumea serviciilor publice de radio din lume.
Dealtfel, prezent la această din urmă reuniune, Jean-Paul Philippot, Preşedintele de atunci al EBU a declarat: „Este bine că suntem împreună! Împreună, pentru a întări rolul nostru ca difuzori publici: acela de a informa, de a educa şi de a produce divertisment pentru publicul nostru. Să informăm într-o lume de ştiri false şi propagandă, să educăm aducând complexitatea lumii noastre în fiecare familie şi să producem divertisment în limbi şi moduri diferite – aceasta este menirea noastră. Pe scurt, conţinut global pentru fiecare cetăţean! Noi, cei de aici, producem anual conţinut original, cheltuind mai mult decât Google, Amazon şi Apple la un loc, iar cetăţenii din ţările noastre nu ştiu toţi acest lucru”.
La 15 aprilie 2021, Dan Șanta, Director Relații Internaționale Radio România, a fost reales în poziția de membru al Comitetului Radio al Uniunii Europene de Radio și Televiziune (EBU) în cadrul reuniunii la care au participat, în sistem teleconferință din cauza restricțiilor impuse de pandemie, Graham Ellis, Președinte al Comitetului Radio al EBU, Delphine Ernotte Cunci, Președinte EBU, Edita Kudláčová, Director Radio al EBU, precum și reprezentanți ai tuturor posturilor radio membre EBU.
La 10 martie 2022, peste 50 posturi de muzică clasică membre EBU (European Broadcasting Union) au dedicat timp prețios promovării păcii drept testament al spiritului uman. Acestea s-au unit într-o emisie comună a Simfoniei a IX-a de Beethoven. Inspirată de o inițiativă Radio România, membru EBU, această transmisie a putut fi ascultată în peste 30 de țări în diverse momente ale zilei. Interpreții au fost selectați de către radiodifuzori cu ocazia acestei zile speciale. Proiectul a fost iniţiat de Cristina Comandașu, redactor-șef Radio România Muzical.
La 10 februarie 2023, EBU (European Broadcasting Union) a făcut publică o statistică referitoare la schimburile muzicale derulate în cadrul acestei organizații care reunește radiodifuziunile publice europene, cu membri asociați din America, Asia și Australia. Acest raport arată că Radio România Muzical este pe locul 1 în topul radiodifuziunilor care transmit evenimente în direct preluate în cadrul schimburilor muzicale EBU. Radio România Muzical a transmis pe parcursul anului 2022, în direct, din oferta EBU, 81 de evenimente – concerte simfonice și spectacole de operă. Pe locul secund în acest top se plasează radiodifuziunea publică italiană.
În 27 – 28 aprilie 2023, Dan Șanta, Director Relații Internaționale Radio România, a fost reales membru în Comitetul Radio al Uniunii Europene de Radio și Televiziune (EBU), în cadrul EBU Radio Assembly, care s-a desfășurat la Atena.