În Israel, au apărut detalii despre operaţiunea specială care a dus la eliberarea unor ostatici israelieni reţinuţi în oraşul Rafah din sudul Fâşiei Gaza. Autorităţile israeliene estimau, după armistiţiul din noiembrie în care au fost recuperaţi 105 ostatici la schimb cu 240 de deţinuţi palestineni, că în Gaza ar mai fi în viaţă aproximativ 100 de captivi. Corespondentul RRA Ion Ştiubea transmite de la Ierusalim.
Reporter: După 129 de zile de captivitate Hamas, în cursul nopții trecute au fost eliberați doi ostatici israelieni, răpiți pe 7 octombrie anul trecut din Kibuțul Nir Yitzhak. Este vorba de un bărbat în vârstă de 60 de ani și un altul de 70, care au fost scoși dintr-o clădire situată în centrul orașului Rafah, în urma unei operațiuni speciale de comando executată de militari din trupele de elită ale Serviciului de Securitate Generală și ai Armatei. Acțiunea a început în jurul orei 2:00 noaptea, când, sub acoperirea unui atac aerian asupra unor clădiri învecinate, militarii israelieni au pătruns într-un apartament situat la etajul doi al clădirii, unde erau reținuți ostateci. Atât blocul, cât și apartamentul în sine erau aparate de militanţi Hamas, dar forțele israeliene au reușit să-i lichideze și să-i scoată cu succes pe cei doi din apartament și apoi din clădire și să-i transporte ulterior cu un elicopte militar la spitalul din Tel Aviv. Întreaga operațiune militară a fost urmărită dintr-un centru de comandă de toți șefii sistemului de apărare al Israelului, inclusiv de premierul Netanyahu.
Realizator: Responsabilii Hamas din Gaza afirmă că 100 de palestineni au fost ucişi la Rafah, în timpul operaţiunii nocturne a Israelului, în care au fost bombardate 14 case şi trei moschei./ Realizator: Cristian Bâcâin, RADOR RADIO ROMÂNIA//bcodreanu/ctuluc
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI, 12 februarie