Nu există nicio alternativă la parteneriatul dintre Europa, NATO și SUA pentru a face faţă riscurilor de securitate tot mai mari, a declarat luni premierul polonez, Donald Tusk, pe fondul temerilor crescânde cu privire la o eventuală retragere a SUA din cadrul alianţei militare occidentale.
Dl Tusk a sosit la Paris ca parte a unui miniturneu în cadrul căruia se va opri mai târziu şi la Berlin, într-un efort de consolidare a relaţiilor cu cele mai mari două puteri ale Europei, în vreme ce războiul din Ucraina intră în al treilea an, iar în capitalele europene se analizează posibilitatea ca Donald Trump să se întoarcă la Casa Albă. La sfârşitul săptămânii trecute, domnul Trump a stârnit indignare în rândul partenerilor occidentali după ce a sugerat că SUA ar putea să nu îi protejeze de o potențială invazie rusească pe aliații din NATO care nu cheltuiesc suficient pentru apărare.
„Nu există nicio alternativă la UE, NATO, cooperarea transatlantică. Europa trebuie să devină un continent sigur, iar aceasta înseamnă că Uniunea Europeană, Franța și Polonia trebuie să devină puternice și gata să-și apere propriile granițe și să îi apere și sprijine pe aliații noștri și pe prietenii din afara Uniunii”, a afirmat domnul Tusk într-o declarație comună cu președintele francez, Emmanuel Macron. „Probabil că aici, la Paris, au cea mai profundă rezonanţă cuvintele din ‘Cei trei mușchetari’: ‘Toți pentru unul și unul pentru toți'”, a spus el, referindu-se la romanul lui Alexandre Dumas.
Autorităţile de la Varșovia, Paris și Berlin consideră că unitatea UE în materie de apărare și sporirea sprijinului celor 27 de state membre pentru Ucraina sunt cruciale într-un moment în care sprijinul american pentru administraţia de la Kiev slăbește, pe fondul luptelor politice interne de la Washington. „Europa trebuie să acționeze unită… Este o chestiune de a răspunde la întrebarea ‘ce se va întâmpla dacă Trump va câștiga’. Nu avem timp. Trebuie să avem o capacitate mai mare a industriei de apărare”, a spus o sursă guvernamentală poloneză. Sursa a adăugat că Europa are nevoie urgentă de o producție comună de muniție și că Polonia nu mai blochează „autonomia strategică” – făcând astfel Europa mai puțin dependentă de alţii. Schimbarea de poziţie a fost observată în Europa. „Acum, pentru prima dată, un guvern polonez susţine că întărirea zonei Capacităților Europene de Securitate şi Apărare nu intră în contradicție cu o NATO puternică”, a declarat Dietmar Nietan, un oficial german responsabil de cooperarea cu Polonia.
Relațiile dintre Polonia și Germania au fost tensionate de-a lungul celor opt ani de guvernare naționalistă la Varșovia. În campania pentru alegerile poloneze din octombrie, partidul Lege și Justiție (PiS), care s-a aflat la putere din 2015 până în 2023, a descris autorităţile de la Berlin ca fiind de vină pentru situaţiile din toate domeniile, de la migrație la energie.
Cu toate acestea, analiștii spun că revenirea fostului președinte al Consiliului European Donald Tusk în funcţia de premier facilitează revigorarea platformei de cooperare politică „Triunghiul Weimar” dintre Germania, Franța și Polonia, creată în 1991. „Este o bucurie că aţi revenit și că aţi reuşit formarea guvernului dumneavoastră, parteneri în care putem avea încredere, care sunt proeuropeni și clari în ceea ce privește securitatea europeană și provocările majore cu care ne confruntăm”, a spus preşedintele Macron.
Pe lângă discuțiile purtate de domnul Tusk cu preşedintele Macron și cancelarul german, Olaf Scholz, miniștrii de externe din ţările lor se vor întâlni luni la Paris. O sursă diplomatică franceză a spus că injectarea de noi energii în proiectul european este necesară într-un an electoral important pentru Europa și SUA.
Sursa franceză a adăugat că discuțiile se vor concentra pe probleme legate de combaterea dezinformarii rusești și pe modalităţi de a ajuta Ucraina să consolideze industria europeană de apărare. „Puterea noastră constă în faptul că noi, în Franța, Polonia și Germania, privim Europa noastră din perspective diferite”, a declarat ministrul german de externe, Annalena Baerbock, înainte de sosirea la Paris./opopescu/schelaru
REUTERS – 12 februarie