Miniștri de rang înalt din guvernul premierului Benjamin Netanyahu au respins joi ideea formării unui stat palestinian, în urma unui articol apărut în ziarul american „The Washington Post”, potrivit căruia principalul aliat al Israelului, Statele Unite, ar avansa planurile de înființare a unui stat palestinian. „Nu vom fi de acord în niciun fel cu acest plan, care spune că palestinienii merită un premiu pentru masacrul teribil pe care l-au comis împotriva noastră: un stat palestinian cu Ierusalimul drept capitală”, a declarat ministrul israelian de finanțe Bezalel Smotrici. „Un stat palestinian este o amenințare existențială la adresa statului Israel, așa cum s-a dovedit la 7 octombrie”, a mai spus el, adăugând că va cere cabinetului de securitate, care urmează să se reunească în cursul zilei de joi, să adopte o poziție clară împotriva unui stat palestinian. „The Washington Post” scrie joi că SUA lucrează cu unele țări arabe, inclusiv Egipt, Iordania, Emiratele Arabe Unite (EAU), Qatar și Arabia Saudită – cu care Israelul a încercat de mult timp să stabilească legături diplomatice – la un plan postbelic pentru regiune, care ar include un calendar ferm pentru înființarea unui stat palestinian. Ministerul palestinian al afacerilor externe a declarat că orice inițiativă politică care nu începe cu un stat palestinian ca membru cu drepturi depline al ONU este „sortită eșecului”. În remarci separate, ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, ministrul israelian pentru afaceri cu diaspora, Amichai Chikli, ministrul israelian al educației, Yoav Kisch, și deputatul Matan Kahana, membru al Partidului Unității Naționale din Israel, condus de Benny Gantz, principalul contracandidat al lui Benjamin Netanyahu, s-au alăturat declaraţiilor lui Bezalel Smotrici. „Aceasta este o catastrofă, să îi răsplătim pe palestinieni după 7 octombrie prin înființarea unui stat”, a declarat pentru Radioi Armata Amichai Chikli, din partidul Likud al lui Benjamin Netanyahu. Ultimul război din Gaza a izbucnit la 7 octombrie, când Hamas a condus un atac asupra orașelor din sudul Israelului, în care autoritățile israeliene spun că 1.200 de persoane au fost ucise și 253 au fost luate ostatice. În cele peste 130 de zile care au trecut de atunci, Israelul a ucis peste 28.600 de palestinieni, potrivit autorităților sanitare palestiniene, într-o ofensivă neîncetată aeriană, terestră și maritimă, care a devastat o mare parte din Fâşia Gaza și a strămutat cea mai mare parte din cei 2,3 milioane de locuitori. Milioane de palestinieni trăiesc sub diferite grade de dominație israeliană, dar doar o mică parte dintre ei sunt cetățeni israelieni. Autoritatea Palestiniană cere de ani de zile să se pună capăt ocupației israeliene și extinderii coloniilor în Cisiordania – teritoriu capturat de Israel în războiul din 1967 din Orientul Mijlociu -, unde dorește să formeze un stat care să includă Ierusalimul de Est și Gaza. Palestinienii și comunitatea internațională consideră, în cea mai mare parte, că aceste colonii sunt ilegale. Israelul contestă acest lucru, invocând legături istorice, biblice și politice cu Cisiordania și Ierusalimul de Est./mbaciu/asalar
(REUTERS – 15 februarie)