Guvernul ar putea astăzi să elimine impozitul de 10 la sută pe concediile medicale în cazul bolilor grave, dacă Ministerul de Finanţe, cel care introdusese această prevedere la sfârşitul anului trecut, va veni cu un proiect de act normativ de rectificare. Pe de altă parte, astăzi este ziua în care Executivul va acorda multe ajutoare financiare şi va prelungi măsuri de sprijin pentru românii cu venituri reduse. Detalii în relatarea semnată de Petruţa Obrejan.
Reporter: Petruţa Obrejan – Persoanele din categoriile vulnerabile ar urma să primească în continuare sprijin pentru încălzirea locuinței și pentru suplimentul la energie. În prezent, de acest ajutor beneficiază aproximativ 800.000 de gospodării la nivel național. Pentru stabilirea drepturilor la aceste forme de ajutor nu vor fi însă luate în calcul majorările drepturilor de pensie și ale drepturilor salariale intrate deja în vigoare de la 1 ianuarie. Tot astăzi, 670 de milioane de lei ar urma să se îndrepte către crescătorii de animale și 438 de milioane de lei spre cultivatori în contul cererilor depuse de fermieri pe parcursul anului trecut. De acești bani europeni ar urma să beneficieze peste 750.000 de fermieri din sectorul vegetal și zootehnic. De asemenea, 109 milioane de lei se vor îndrepta și spre cei care cultivă în spații protejate, adică în sere și solarii, tomate, ardei, castraveți, dar și alte legume./denisse
RADOR RADIO ROMÂNIA – 16 februarie