Citește și dă mai departe! Proiect cultural inedit, în stațiile de metrou din București

Biblioteca Metropolitană București, prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti a participat ieri, în calitate de partener, la evenimentul de lansare a  proiectului cultural pilot „Biblioteca de la Metrou”, inițiat de Biblioteca Națională a României. Evenimentul oficial de lansare a avut loc în stația de metrou Piața Unirii, Metrorex fiind, de asemenea, partener în acest proiect.

Obiectivul principal al acestui proiect este acela de a stimula interesul pentru lectură și de a facilita accesul la cultură, pentru un număr cât mai mare de cetățeni, oferindu-le călătorilor acces la o gamă variată de cărți, direct în stațiile de metrou.

Prin intermediul acestui proiect, călătorii vor avea acces la o gamă variată de cărți, direct în stațiile de metrou. Metrorex va asigura spațiul necesar pentru depozitarea cărților, în timp ce Biblioteca Metropolitană București și Biblioteca Națională a României vor contribui cu resursele literare.

Având în vedere statisticile recente publicate de Institutul Național de Statistică, care indică faptul că aproximativ 11,1 milioane de români au declarat că nu au citit nicio carte în ultimul an, din diverse motive, inclusiv lipsa timpului sau interesului, considerăm esențial să explorăm noi modalități de a încuraja lectura în rândul populației. Parteneriatul cu Metrorex ne va permite să ajungem la un public larg și divers.

Biblioteca de la metrou. Sursă foto: www.facebook.com/BibliotecaMetropolitanaBucuresti/

„Practic, începând de astăzi Biblioteca Metropolitană București va merge, zilnic, cu metroul, prin cărțile pe care călătorii le vor purta cu ei, din stație în stație, până în propria casă. Proiectul cultural „Biblioteca de la Metrou” este o inițiativă extraordinară, în contextul în care cercetările de la Nielsen Book Data subliniază că generația Z preferă cărțile tipărite, reprezentând 80% din achizițiile din noiembrie 2021 până în 2022. Bibliotecile raportează, de asemenea, o creștere a utilizatorilor generației Z care preferă liniștea, în detrimentul cafenelelor zgomotoase. În Marea Britanie, vizitele la bibliotecă au crescut cu 71%. Prin astfel de inițiative, nu putem decât să sperăm că, într-o zi, și în România ne vom bucura de asemenea procente”, a declarat Ramona Mezei, Manager General al Bibliotecii Metropolitane București.

Scopul acestui proiect este de a valorifica momentele petrecute de călători în tranzit, pentru a le oferi oportunitatea de a descoperi și a se bucura de lectură, contribuind astfel la creșterea volumului de lectură și la promovarea culturii în rândul cetățenilor. 

În ce constă proiectul „Biblioteca la Metrou”?

Începând cu 15 februarie, călătorii care tranzitează stația de metrou Piața Unirii vor avea la dispoziție un raft plin cu cărți, respectiv un fond de carte inițial, care va fi pus la dispoziție de către Biblioteca Metropolitană București și Biblioteca Națională a României.

Cărțile vor putea fi consultate pe loc sau vor putea fi împrumutate acasă, condiția fiind ca ele sa fie aduse înapoi sau să fie înlocuite cu alte cărți.

Politica de circulație a cărților puse la dispoziție călătorilor cititori presupune ca publicațiile să îndeplinească următoarele condiții:

  • Să nu aibă deteriorări fizice, cum ar fi lipsa unor părţi din lucrare, pagini distruse;
  • Să nu aibă deteriorări chimice sau biochimice;
  • Să nu fie publicaţii străine cu valoare informaţională şi documentară de mică importanţă;

Proiectul pilot lansat la stația de metrou Piața Unirii urmează să fie extins și în alte stații de metrou.

Biblioteca Metropolitană București este o rețea de biblioteci publice, aflată sub patronajul Primăriei Municipiului București, care facilitează accesul la informare și lectură, prin serviciul gratuit de împrumut la domiciliu. Prin complexitatea ofertei culturale pe care o pune la dispoziția publicului în filialele sale răspândite în toate sectoarele Bucureștiului, BMB contribuie activ la îmbunătățirea calității vieții membrilor comunității.

Serviciul Comunicare BMB

E-mail: comunicare@bibmet.ro

www.bibmet.ro

www.facebook.com/BibliotecaMetropolitanaBucuresti/

https://www.instagram.com/bibmet.ro/#

https://www.tiktok.com/@biblioteca_metropolitana

www.youtube.com/@bibliotecametropolitanabuc7621

RADOR – 16 februarie