Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că liderul opoziţiei ruse, Aleksei Navalnîi, al cărui deces a fost anunţat vineri, a fost ucis de către dictatorul rus, Vladimir Putin. „Tocmai s-a aflat că Aleksei Navalnîi a murit într-o închisoare rusească. Evident că a fost ucis de Putin, la fel ca mii (de oameni, n.r.) torturați din cauza acestei singure creaturi. Lui Putin nu îi pasă cine moare, atât timp cât își menține pozițiile” – a afirmat Zelenski, la Berlin, în timpul unei conferinţe de presă comune cu cancelarul Olaf Scholz./sdan/gpodea
(Agenția de presă RBC – 16 februarie)