Premierul maghiar, Viktor Orbán, a promis un nou pachet de măsuri legislative pentru sprijinirea copiilor după o săptămână în care s-au consemnat demisii de rang înalt și un protest în masă pe fondul unui scandal de pedofilie. Premierul maghiar a făcut anunțul în timpul discursului privind starea națiunii. „Sistemul maghiar privind protecția copilului trebuie consolidat. Din cauza suferinței victimelor trebuie să facem acest lucru. Trebuie să consolidăm conducerea instituțiilor de protecție a copilului, supravegherea lor și regulile privind personalul care poate lucra acolo. Va trebui să înaintăm toate aceste lucruri Parlamentului sub forma unei noi legi privind protecția copilului”. Vineri, zeci de mii de unguri s-au alăturat unor ample manifestații antiguvernamentale, declanșate de grațierea unui oficial condamnat de mușamalizarea unui caz de abuzuri comise la un centru de stat de îngrijire copii./cstoica/denisse
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 17 februarie)