Președintele rus, Vladimir Putin, a felicitat, sâmbătă, unitățile militare și comandantul acestora pentru capturarea orașului ucrainean Avdiivka, au informat agențiile de presă ruse. „Pentru activitatea militară remarcabilă, îmi exprim recunoștința față de toate trupele aflate sub conducerea dumneavoastră care au luat parte la luptele pentru Avdiivka”, a transmis președintele Putin, într-o telegramă adresată comandantului grupului de trupe „Centru” din Ucraina, potrivit agențiilor ruse de presă. În telegramă sunt enumerate unitățile care au participat la operațiune./cstoica/denisse
(REUTERS – 17 februarie)