O lucrare a sculptorului Constantin Brâncuși, considerată până anul trecut pierdută sau distrusă, poate fi văzută până duminica viitoare în București, la Galeriile Artmark, găzduite de Palatul Cesianu-Racoviță. Este vorba despre „Bustul unui patron de restaurant”, care îl întruchipează de fapt pe un chelner din cafeneaua în care Brâncuși a lucrat ca spălător de vase în primul an al sosirii sale la Paris. Sculptura a fost realizată în perioada 1905-1906 și a fost recent adjudecată la o licitație internațională din capitala franceză de un colecționar român./cvanatoru
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 18 februarie)