Turnul Eiffel din Paris, unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din lume, a fost închis luni, după ce personalul turnului a intrat în grevă în semn de protest față de modul în care este gestionat financiar monumentul parizian, dezamăgind astfel mulțimea vizitatorilor. Greva are loc în contextul în care Parisul se pregătește să găzduiască Jocurile Olimpice de Vară din 2024, care vor începe pe 26 iulie și vor avea medaliile câștigătorilor realizate cu metal luat din corpul turnului. Vizitatorii au stat în afara barierelor din incinta turnului în fața unui ecran gigant care anunța greva. „E mare păcat, pentru că am venit doar pentru trei zile și nu vom putea să urcăm”, a declarat Nelson Navarro, din Norfolk, Anglia. Vito Santos, din Canada, plănuia să revadă monumentul la 15 ani după luna de miere și să îl arate şi copiilor săi. „Este dezamăgitor… Planul era să vin aici foarte devreme pentru a obține un bilet cât mai devreme posibil. Cu toate acestea, a fost o surpriză pentru noi că este grevă, așa că nu putem face turul”, a spus el. Sindicatele susțin că Primăria Parisului, care deține 99% din compania care supraveghează turnul, Societe d’Exploitation de la Tour Eiffel (SETE), subestimează costurile de întreținere și reparații ale monumentului planificate înaintea Jocurilor Olimpice. Acest lucru, la rândul său, ar putea duce la lucrări de întreținere laxe și ar putea pune vizitatorii în pericol, spun oficialii francezi. Aceasta este a doua oară în acest an când personalul intră în grevă din același motiv. Turnul din fier forjat înalt de 324 de metri, construit de Gustave Eiffel la sfârșitul secolului al XIX-lea, primește aproximativ șase milioane de vizitatori în fiecare an./mbaciu/atataru
(REUTERS – 19 februarie)