Motto:
„Înfățișez astăzi Poporului meu noua Constituție, menită să așeze temelii mai solide și mai drepte Statului nostru și să îndrume viața obștească pe o cale mai sigură, mai liberă și mai sănătoasă.” (Carol al II-lea)
Context
Cu 86 de ani (1938) era decretată o nouă Constituţie (promulgată la 27 februarie în acelaşi an). Noua Lege Fundamentală stipula, practic, instaurarea dictaturii personale a regelui Carol al II-lea (1930-1940) şi sfârşitul regimului parlamentar în România. Perioada, de altfel, a rămas cunoscută în istorie drept „dictatura carlistă”. Constituţia (Constituţiunea din 1938) a fost elaborată de Istrate Micescu, reputat jurist al perioadei interbelice. Prin Înaltul Decret Regal nr. 900 din 20 februarie 1938, publicat în „Monitorul Oficial”, partea I, nr. 42 din 20 februarie 1938, Regele Carol al II-lea decreta noua Constituţie a României, hotărând supunerea ei Naţiunii Române spre „buna ştiinţa şi învoire” La 31 ianuarie 1938, Armand Călinescu prezintă Regelui Carol al II-lea un program de măsuri menite să întărească autoritatea Coroanei. Între acestea era și „schimbarea Constituției”. „Dacă se păstrează drepturile individuale și regimul parlamentar, notează Armand Călinescu în memoriile sale, nu va protesta nimeni.” Cam așa se pare că s-a schițaț, de către Regele Carol al II-lea și sfetnicii săi , o nouă ordine constituțională, care să o înlocuiască pe cea instituită de tatăl său, Regele Ferdinand, după făurirea României Mari.
În noaptea de 10 spre 11 februarie 1938, primul guvern al dictaturii regale a depus jurământul. Președinte al Consiliului de Miniștri era patriarhul Miron Cristea, iar în componența guvernului intrau foști prim-miniștri și conducători ai partidelor politice: Constantin Angelescu, Gheorghe Tătărescu, Artur Văitoianu, G.G. Mironescu, Al. Vaida-Voevod, Alexandru Averescu, Nicolae Iorga, Armand Călinescu, Ion Antonescu, Constantin Argetoianu etc.
Noua Constituție urmărea:
– armonizarea unei guvernări care să atribuie suveranului puteri sporite în stat, cu menținerea drepturilor și libertăților constituționale cuprinse în Constituția din 1923;
– menținerea regimului parlamentar consacrat deja prin prevederile Constituției din 1923. Primii inițiatori ai revizuirii constituționale din 1938 nu aveau în vedere nici instituirea unui regim politic dictatorial, care să lichideze drepturile și libertățile cetățenești câștigate la 1866 și reconfirmate în Constituția din 1923, nici renunțarea la rolul Parlamentului. Regimul politic parlamentar însemna și răspunderea politică a membrilor Guvernului.
Partidele politice, mai les cele două mari partide democrate, Partidul Național Liberal și Partidul Național Țărănesc, erau hotărâte să se împotrivească oricărei tentative din partea Coroanei de a le tempera ori diminua politicianismul. Pe de altă parte, prin întărirea autorității Coroanei, suveranul urmărea și întărirea ordinii de stat, care avea atunci, ca pericol, mișcarea legionară. Planul de revizuire constituțională nu a fost dezvăluit, dar ideea de revizuire iminentă nu a rămas un secret. Astfel, ziarul „Adevărul” din 10 decembrie 1937 publica, înainte chiar de alegerile parlamentare, pe prima pagină, un scurt text: „Se anunță modificarea Constituției. Poate se vor desființa – prin ea – cenzura, starea de asediu și decretele-legi.”
La 18 februarie 1938, proiectul (întocmit de Istrate Micescu) este dezbătut articol cu articol în ședința de guvern, în prezența suveranului. În memoriile sale, Alexandru Vaida Voevod, cu o poziție de frunte în conducerea Partidului Național Țărănesc la acea vreme, scria: „acea Constituție nu a fost decât încercarea de remediere și instrumentul menit să piloteze spre echilibru sentimentele și judecata nației. Nu era de imaginat înfăptuirea unei constituții, pe cale constituțională, parlamentară”. Noua Constituție a fost decretată la 20 februarie 1938. Textul ei a fost publicat în „Monitorul oficial”, odată cu proclamația Regelui, în care se expuneau motivele care determinaseră elaborarea acestei Constituții. Peste patru zile, pe 24 februarie, a fost supusă „spre bună știință și rânduială” cetățenilor României. Referendumul, organizat rapid, fără prea multă informare publică, nu a lăsat timp cetățenilor să cunoască proiectul noii legi fundamentale, astfel că, votul a reprezentat de fapt o expresie a atitudinii față de gestul regelui din 10 februarie, când îl demisese pe Goga și numise noul cabinet.
Constituția a primit 4.297.581 de voturi pentru, 5.483 de voturi contra. Constituția lui Carol al II-lea nu mai păstra aproape nimic din vechile Constituții, din 1866 și 1923. În prim-plan nu mai erau drepturile cetățenilor, ci obligațiile lor; se interzicea orice propagandă îndreptată împotriva conducerii, era introdusă pedeapsa cu moartea și pe timp de pace; separarea puterilor în stat devenea desuetă, deoarece suveranul avea atât puterea executivă cât și cea legislativă.
Chiar și prevederile electorale erau, în ciuda acordării dreptului de vot femeilor, restrictive, deoare vârsta celor care puteau să voteze era ridicată la 30 de ani De la 8 iunie 1930 până la 10 februarie 1938, regimul politic fusese parlamentar. După februarie 1938, regalitatea a căpătat un rol mult mai activ în guvernarea țării. Cu ocazia ceremoniei promulgării noului Așezământ fundamental, suveranul se adresează premierului, spunând: „Această Constituție, acordând cetățeanului drepturile firești, statornicește în același timp că aceste drepturi sunt legate de datorii. Aceste datorii, din care cea mai sfântă este aceea de a munci fără preget pentru patrie, trebuie îndeplinite fără șovăire de toți cetățenii, fiecare după puterile sale și în locul în care este hotărât a munci”. Noul regim politic, ca și noua Constituție au avut un ecou pozitiv în cancelariile diplomatice din străinătate.
(Autor: Alexandru Balaci)
Bibliografie
Calendar Rador
https://www.universuljuridic.ro/constitutia-din-27-februarie-1938-a-consacrat-un-regim-de-autoritate-monarhica-rolul-activ-al-suveranului-in-procesul-de-guvernare/
https://historia.ro/sectiune/general/constitutia-din-1938-votata-orbeste-de-romani-568760.html
