Contul de X al Iuliei Navalnaia, văduva criticului Kremlinului, Aleksei Navalnîi, a fost suspendat. Pagina @Yulia_Navalnaya afișează următorul mesaj: „Cont suspendat. X suspendă conturile care încalcă regulile X”. Fundația lui Aleksei Navalnîi, Fundația Anticorupție, s-a adresat X în urma suspendării, etichetându-l pe proprietarul platformei, Elon Musk, și cerând: „Vă rugăm să explicați exact ce reguli au fost încălcate de @yulia_navalnaya”. Contul a fost online luni dimineață, când Iulia Navalnaia i-a răspuns purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Oficialul de la Kremlin a declarat că au fost „grosolane” și „absolut nefondate” comentariile ei care îl învinovățesc pe președintele rus Vladimir Putin pentru moartea lui Aleksei Navalnîi, ceea ce a determinat-o pe Iulia Navalnaia să răspundă: „Nu-mi pasă cum comentează secretarul de presă al ucigașului cuvintele mele. Dați înapoi trupul lui Aleksei și lăsați-l să fie îngropat cu demnitate, nu-i opriți pe oameni să își ia rămas bun de la el”, a postat ea pe X./mbaciu/ilapadat
(CNN INTERNATIONAL – 20 februarie)