Mii de medici din Coreea de Sud au manifestat în semn de protest față de planurile de creștere a numărului de studenți la medicină. Guvernul a anunțat că dorește să rezolve problema legată de scăderea numărului de personal medical, însă cei care au protestat se tem că acest demers al autorităților le va afecta veniturile. Numărul studenților la medicină admiși anual la universitățile de medicină din țară nu s-a schimbat în ultimii peste 25 de ani, însă cererea pentru servicii medicale a crescut, pe fondul creșterii populației care îmbătrânește. Lipsa de personal este acută în zonele rurale, pacienții fiind nevoiți adesea să meargă la Seul pentru servicii de specialitate, precum cele oncologice sau obstetrice. Medicii care protestează susțin că o creștere a personalului medical nu vor rezolva, neapărat, problemele regionale. În contextul creșterii sectorului medical privat din țară, medicii se tem că va crește competiția, iar veniturile le vor scădea./cstoica/dstanesc
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 20 februarie)