Context
La ora 7 dimineața în ziua de 21 februarie 1916, artileria germană a început să bombardeze avanpostul francez din nordul fortăreței istorice a Verdunului. Era începutul celei mai distrugătoare și lungi bătălii din timpul Primului Război Mondial, soldată cu aproximativ un milion de victime. S-a încheiat, în decembrie 1916, prin respingerea definitivă de către armata franceză a atacurilor germane. Deși a luat sfârșit, oficial, cu o victorie franceză, Bătălia de la Verdun n-a adus părții învingătoare niciun avantaj strategic important.
Războiul din război
Strategia i-a aparținut lui Erich von Falkenhayn, șeful Statului Major german în perioada 1914-1916. După ce începutul războiului dovedise că o izbândă rapidă nu putea fi obținută, Falkenhayn a argumentat (într-o scrisoare trimisă Kaiserului Wilhelm II în decembrie 1915) că Germania poate câștiga războiul dacă:) se concentrează pe lupta pe Frontul de Vest în locul Frontului de Est și dacă Franța este învinsă într-o mare bătălie prin care să-și epuizeze forțele (obligând implicit Marea Britanie să accepte un armistițiu). Generalul german a propus Verdunul ca loc al acestei mari bătălii împotriva francezilor datorită importanței sale simbolice, sentimentale, pentru francezi. Fortăreață cu rol minor în prima parte a războiului,
Verdunul își păstrase, în mintea soldaților și a poporului francez, o importanță psihologică căci fusese ultima fortificație cucerită de prusaci în războiul din 1870-1871. În zorii zilei, artileria germană a deschis focul. Germanii au tras timp de 9 ore – cea mai lungă ofensivă militară din istoria de până atunci a omenirii. „Furtuna de oţel” – cum numeşte scriitorul Ernst Jünger devastatoarea bătălie. Vacarmul de la Verdun se auzea pe o distanţă de 200 de kilometri. Lansarea obuzelor din cele 1 200 de piese de artilerie s-a oprit la ora 16.00, când grupuri ale infanteriei germane au început să exploreze avanposturile devastate ale francezilor. Apărătorii asurziți și decimați abia au reușit să reziste până când întunericul a pus capăt luptelor din prima zi, după care bombardamentele au reînceput.
Așa s-a întâmplat, zi după zi, cu un foc de artilerie dezlănțuit urmat de atacuri de infanterie, astfel încât francezii, copleșiți numeric, dar și ca dotare tehnică militară, au cedat teren încetul cu încetul. Pe data de 25 februarie, impenetrabilul Fort Douaumont, element-cheie al întregii poziții franceze în structura avanpostului, a capitulat în fața germanilor. Rutele de aprovizionare către Verdun au fost aproape întrerupte. Retragerea pe niște poziții mai ușor de apărat, pe malul celălalt al râului Meusei ar fi fost cea mai bună opțiune militară, dar pentru Franța, care își pusese la bătaie onoarea națională, retragerea era de neconceput.
Pe o suprafaţă mai mică de 30 de kilometri pătraţi au fost trase aproximativ 10 milioane de focuri cu o greutate a muniţiei a 1,35 milioane de tone de oţel – estimează experţii militari. Printre suferinţele soldaţilor nu s-au numărat numai surzenia provocată de zgomotul infernal, ci şi mirosul pestilenţial. Verdunul a fost scena unor violenţe extreme, într-un perimetru mic. Măcel pentru cucerirea unei fâşii de pământ cu o lungime de doar 4 kilometri. Francezii, sub conducerea generalului Philippe Petain, au contracarat printr-o strategie aparte: Petain a implicat toată naţiunea în bătălia din estul Franţei. Peste 70% dintre soldaţii pe care ţara îi avea la vremea aceea au fost trimişi cel puţin o dată în misiune pe frontul de la Verdun pentru o perioadă de opt sau zece zile. Astfel că aproape fiecare familie din Franţa a luat parte la bătălia de 300 de zile de la Verdun. Petain a refăcut și a menținut rutele de aprovizionare, adunând 3 500 de camioane care se deplasau zi și noapte aducând provizii vitale și întăriri pentru garnizoana Verdun. A restabilit valoarea combativă a trupelor sale rotind diviziile pe linia frontului. În timp, aceste măsuri prudente au respins valulgerman. Pe 23 iunie, trupele germane au ajuns cel mai departe, foarte aproape de Verdun. Odată cu epuizarea rezervelor, forța germană a început să slăbească. Supusă contraatacurilor franceze, linia frontului a început să se deplaseze înspre nord. Pe 24 octombrie, Fort Douaumont a fost recucerit. În decembrie, luptele au scăzut în intensitate până la ritmul obișnuit, sporadic, al unui război de tranșee.
Potrivit istoricilor militari, lunga bătălie de la Verdun poate fi împărțită în 4 faze: 21 februarie – 1 martie; 6 martie – 15 aprilie; 16 aprilie – 1 iulie; 1 iulie – 17 decembrie. Deși s-a încheiat, oficial, cu o victorie franceză, bătălia de la Verdun n-a adus părții învingătoare niciun avantaj strategic important. Singurul efect a fost de a epuiza atât forțele germane, cât și cele franceze, ale căror pierderi s-au ridicat la cifre crude: aproximativ 550.000 pentru francezi și 430.000 pentru germani (estimările diferă, pornind de la circa 710.000 și mergând până la un maxim de 980.000). Niciunul dintre numeroasele monumente în memoria bătăliei de 300 de zile nu impresionează mai mult ca cel de la Douaumont. În 1927 acolo a fost inaugurat „Osuarul” unde odihnesc rămăşiţele a aproximativ 130.000 de soldaţi necunoscuţi, atât germani cât şi francezi.
Bătălia de la Verdun, spun istoricii, va trece pentru totdeauna drept exemplul cinic al unei strategii de luptă inhumane.
Autor: Alexandru Balaci
*
Bibliografie
Calendar Rador
https://www.britannica.com/event/Battle-of-Verdun
https://www.britannica.com/event/Battle-of-Verdun
https://historia.ro/sectiune/general/batalia-de-la-verdun-578334.html
RADOR – 22 februarie
