Curtea Supremă a Rusiei a recunoscut drept legal refuzul Comisiei Electorale Centrale din Rusia de a-l înregistra pe Boris Nadejdin în calitate de candidat la președinția Rusiei, relatează Agenţia de presă TASS și publicaţia Vedomosti.
Boris Nadejdin, candidatul antirăzboi şi oponent al preşedintelui rus Vladimir Putin, a anunţat chiar el că nu a fost autorizat de Comisia Electorală Centrală din Rusia. Examinarea sesizării depusă de Nadejdin a durat mai mult de nouă ore. Politicianul nu a fost prezent la examinare în şedinţa instanţei. Pe 20 februarie, Nadejdin a declarat că el și familia sa a plecat într-o ‘vacanță programată cu mult timp în urmă într-una dintre țările asiatice’. Nadejdin a fost reprezentat de avocații săi și de membrii sediului său de campanie. Aceștia au făcut o serie de observaţii la adresa Comisiei Electorale Centrale din Rusia, inclusiv la activitatea experților care au verificat semnăturile și la grupul de lucru care a fost implicat în verificarea semnăturilor. În ședința instanţei au luat cuvântul 12 martori, ale căror semnături au fost declarate nule. Ei au confirmat că pe bună dreptate au dat semnături în favoarea candidatului Nadejdin. Curtea nu a ţinut cont însă de declaraţiile lor. Decizia poate fi atacată în instanţa de apel. Nadejdin a promis deja că va depune o plângere în termen de cinci zile. Anterior, Curtea Supremă a respins alte două sesizări ale politicianului depuse împotriva CEC din Rusia. Una dintre ele a vizat contestarea formei listei de colectare de semnături, cealaltă a vizat contestarea formei declarației.
Nadejdin a fost singurul candidat la funcția de președinte al Rusiei care a luat o poziție împotriva războiului și s-a opus politicilor actualului președinte Vladimir Putin. În urmă cu o săptămână, pe 8 februarie, Comisia Electorală Centrală din Rusia a refuzat să-l înregistreze pe Nadejdin, constatând peste 15% de neregili în semnăturile sale, față de 5% admise. Experții electorali critică de-a lungul multor ani strângerea de semnături care se află la baza admiterii la alegeri, din cauza posibilității de a înlătura un candidat din motive formale. Alegerile prezidențiale din Rusia vor avea loc în perioada 15-17 martie 2024. Observatorii și experții independenți evaluează alegerile din Rusia ca fiind private de libertate și incorecte. Autoritățile se implică în procesul electoral, creează avantaje candidaților proguvernamentali, iar în unele cazuri falsifică în mod direct unele date.(www.severreal.org – 21 februarie)/vdraguta/ctuluc
RADOR RADIO ROMÂNIA (22 februarie)