Guvernul Noii Zeelande a anunțat un nou pachet de ajutor pentru Ucraina, în valoare de 25,9 milioane de dolari americani. „Acest război a condus la pierderi îngrozitoare de vieți omenești, a provocat suferințe enorme și a afectat semnificativ stabilitatea regională și globală. De aceea, Noua Zeelandă rămâne angajată în sprijinirea Ucrainei. Acest sprijin de 25,9 milioane de dolari va crește valoarea totală a ajutorului promis de Noua Zeelandă în ultimii doi ani la peste 100 de milioane de dolari” – a declarat ministrul de externe neozeelandez, Winston Peters, potrivit unui comunicat postat, joi, pe site-ul guvernului din Noua Zeelandă. Ministrul apărării de la Wellington, Judith Collins, de asemenea, a transmis că, în ultimii doi ani, militari din Forța de Apărare a Noii Zeelande (NZDF) au fost în Europa și în Marea Britanie, lucrând cu omologi din țările partenere pentru a sprijini Ucraina, iar acest sprijin va continua. „Guvernul este încântat să anunțe că desfășurarea semnificativă, vizibilă și credibilă a personalului calificat al NZDF în sprijinul Ucrainei va continua până în iunie 2025. Până în iunie 2025, 97 de membri ai personalului NZDF vor continua să antreneze soldați ucraineni, precum și să ofere informații, legături și sprijin logistic” – a adăugat ministrul. Pachetul de ajutor pentru Kiev mai include următoarele forme de sprijin: 6,5 milioane de dolari către Fondul Internațional al Ucrainei, administrat de Marea Britanie, pentru cumpărarea de arme și muniții necesare armatei ucrainene; 7 milioane de dolari drept ajutor umanitar pentru a sprijini ucrainenii afectați de război, inclusiv pe cei strămutați în țările vecine; 3 milioane de dolari pentru Fondul fiduciar al Băncii Mondiale pentru asistență, redresare, reconstrucție și reforme în Ucraina. (Agenția de presă RBC – 22 februarie)/sdan/ctuluc