Forțele de Apărare ale Ucrainei au confirmat un recent atac lansat asupra unei zone de antrenament a trupelor ruse de pe malul stâng al Niprului din regiunea Herson. Potrivit Nataliei Humeniuk, reprezentanta trupelor din sudul Ucrainei, aproximativ 60 de ocupanți ruşi au fost ucişi în atacul respectiv. „Activitatea (militarilor ucraineni, n.r.) s-a desfășurat destul de eficient – cel puțin 60 de invadatori, cu siguranță, nu se vor întoarce în poziții de luptă. Restul detaliilor sunt în curs de investigare” – a remarcat Humeniuk. Aceasta nu a dezvăluit ce arme au fost folosite în atac, dar a subliniat că Forțele de Apărare „utilizează toate armele și puterea disponibile”. Amintim că, miercuri seară, analiștii DeepState au publicat un videoclip cu un atac asupra unei zone în care se aflau mulţi ocupanţi ruşi, în apropierea așezării Podo-Kalinivka, pe malul stâng al Niprului, un teritoriu al regiunii Herson aflat încă sub ocupaţie. Înregistrarea video a fost distribuită şi de Forțele de Apărare din sudul Ucrainei, însă acestea nu au precizat exact unde a fost efectuată lovitura și care au fost pierderile inamicului. Podo-Kalinivka se află la aproximativ 40 de kilometri de localitatea Krinki, unde soldații ucraineni mențin un cap de pod. (Agenția de presă RBC – 22 februarie)/sdan/ctuluc
RADOR RADIO ROMÂNIA (22 februarie)