Purtătoarea de cuvânt a Forţelor de Apărare „Sud” din Ucraina, Natalia Humeniuk, a declarat că, în noaptea de 24 spre 25 februarie, armata rusă a atacat în două valuri. Iniţial, au fost înregistrate lansări de rachete, iar, ulterior, ruşii au lansat drone Shahed. „La începutul nopții, inamicul a încercat, cu ajutorul aviației tactice din Marea Neagră, să distrugă apărarea noastră antiaeriană, astfel că a folosit rachete de tip Kh-31P, dar acestea au fost doborâte deasupra mării. Au urmat apoi valuri de drone” – a explicat Humeniuk. Potrivit acesteia, iniţial, primul atac a fost lansat în direcția regiunii Mikolaiv, iar următorul a vizat regiunile centrale şi cele vestice. Primul și al doilea val de atacuri a fost respins cu succes de forțelor de apărare aeriană din sudul Ucrainei. O dronă a fost distrusă în regiunea Herson, alte două – în regiunea Kirovohrad, iar trei drone au fost doborâte în regiunea Mikolaiv./sdan/eradu
(Agenția de presă RBC – 25 februarie)