Polițiștii rutieri din județul Ilfov au aplicat 122 de sancțiuni contravenționale, au reținut opt permise de conducere și au retras șapte certificate de înmatriculare în urma controalelor desfășurate noaptea trecută, în cadrul operațiunii intitulate „Blocada”. Activitățile au avut drept scop principal depistarea persoanelor care conduc sub influența băuturilor alcoolice ori a substanțelor psihoactive, precum și a celor care nu respectă regimul legal de viteză. La controalele de pe raza județului Ilfov au participat și echipaje cu câini de serviciu, dar și polițiști ai Serviciului Acțiuni speciale Ilfov, care au asigurat sprijin colegilor de la Rutieră, potrivit competențelor ce le revin, a anunțat IPJ Ilfov.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 25 februarie)/amirea/denisse