Răzvan Moceanu
Luni, 26 februarie, se împlinesc 195 de ani de la naşterea lui Levi Strauss, industriaş american, cunoscut pentru crearea blugilor, piesă vestimentară care a marcat moda şi industria textilă.
* * * * *
Levi (Loeb) Strauss s-a născut la 26 februarie 1829, la Buttenheim, în Bavaria, Germania, părinții lui fiind Hirsch Strauss și Rebecca Haas Strauss. Băiatul avea trei frați mai mari și trei surori mai mici, iar familia lor numeroasă a îndurat multe din cauza sărăciei.
În 1848, la doi ani după ce tatăl lui Levi a murit din cauza tuberculozei, familia a emigrat în New York, unde s-a reunit cu cei doi copii mai mari, Jonas şi Louis, proprietari ai afacerii cu textile „J. Strauss Brother & Co.”.
Tânărul Loeb a început să muncească alături de fraţii săi, într-o perioadă în care acestuia i se mai spune „Levi” sau „Levy”. Tânărul a lucrat ca băiat bun la toate în magazinul fraților săi, unde se vindeau ceainice, pături, diverse țesături, ace și ață.
În anul 1853, Levi s-a mutat la San Francisco, unde, după ce-a avut o tentativă de-a căuta aur și a se îmbogăți, şi-a deschis propria afacere de textile, „Levi Strauss”: vindea haine, umbrele, batiste şi materiale textile la metru, într-o reţea de mici magazine întinse de-a lungul coastei Californiei.
Amplasarea clădirilor, foarte aproape de coastă, era favorabilă primirii rapide a mărfurilor de la fratele său, Jonas, din New York.
În anul 1856, a extins sediul firmei, ocupând alte două imobile de pe strada Sacramento. A urmat extinderea afacerii şi mutarea sediului, în 1866, pe Battery Street la numerele 14-16, unde a rămas timp de 40 de ani.
Levi Strauss devenise deja cunoscut în mediile de afaceri şi culturale din San Francisco, susţinea activ comunitatea evreiască de acolo, contribuind la construcţia Templului Emanu-El, prima sinagogă a oraşului.
În 1872, Strauss a primit o scrisoare de la Jacob Davis, un croitor din Reno, Nevada şi client vechi al său, care îi propunea un model interesant de pantaloni realizat din doc gros, având cusături întărite cu capse la capetele buzunarelor şi la baza şliţului.
Davis fusese însărcinat de o companie minieră care se ocupa cu extragerea aurului să croiască nişte pantaloni dintr-un material gros care putea rezista la munca grea.
Într-o zi, soţia unui muncitor local l-a rugat pe Jacob Davis să facă o pereche de pantaloni care să nu se mai destrame pe la cusături. Davis s-a gândit la o modalitate de a întări pantalonii şi i-a venit ideea de a pune nituri metalice în punctele de încordare, cum ar fi colţurile buzunarelor şi la baza porţiunii de încheiere cu nasturi a pantalonilor. Convins că aceşti pantaloni cu nituri vor fi un succes, Davis a decis rapid că trebuie să obţină un brevet, dar avea nevoie de un partener de afaceri care să-l ajute la derularea proiectului.
Pentru că nu avea destui bani pentru a începe de unul singur o afacere, Davis i-a sugerat lui Strauss să se asocieze şi să patenteze invenţia împreună, idee pe care acesta a acceptat-o.
La 20 mai 1873 era eliberat patentul pentru invenţia celor doi – nr. 139.121 „An Improvement in Fastening Pocket Openings” – , iar Levi Strauss l-a adus pe Jacob Davis la San Francisco, pentru ca acesta să supravegheze întreaga producţie a fabricii de pe Coasta de Vest.
Denumirea materialului denim din care sunt confecționați blugii, provine din Franța sfârșitului secolului al XVI-lea, din orașul francez Nîmes, unde era folosită o țesătură denumită „serge de Nîmes”, adică „stofă din orașul Nîmes”. Termenul de „blue jeans” provine din expresia fanceză „bleu de Genes”, (albastru de Genova), o țesătură din lână și bumbac.
Aşa a început povestea pantalonilor „blue jeans”, sau mai pe româneşte a blugilor.
Comercializaţi iniţial sub numele de „salopetă”, primele perechi au fost se pare confecţionate la Levi acasă, apoi a fost deschisă fabrica din Market Street.
Însă pentru Levi Strauss, afacerea „blue jeans” nu era singura preocupare: a fost membru şi trezorier al San Francisco Board of Trade (comisia de comerţ a oraşului) şi director al Nevada Bank sau al San Francisco Gas and Electric Company.
S-a remarcat şi ca filantrop, prin finanţarea mai multor organizaţii care au activat pentru ajutorarea orfanilor şi a evreilor aflaţi în dificultate. În plus, a oferit şi numeroase burse pentru studenţi ai University of California, Berkeley.
Levi nu s-a însurat niciodată și nu a avut copii, acesta fiind un motiv pentru care a oferit mare parte din averea sa orfanilor și oamenilor săraci.
O altă ciudățenie este că inventatorul blugilor albaștri, pe care-i poartă acum toată planeta, n-a purtat niciodată niște blugi Levis. Fiindcă, desigur, blugii erau pentru muncitori, la acea vreme, și el era om de afaceri, avea o reputație de menținut și, drept urmare, nu se prezenta în public decât la costum.
După anul 1891, patentul legal Levi Strauss & Co a devenit public și mulți fabricanți au început să imite îmbrăcămintea Levi Strauss.
Levi Strauss a murit la 26 septembrie 1902 în San Francisco şi a fost înmormântat în cimitirul „Hills of Eternity”.
Levi a lăsat prin testament compania celor patru nepoți ai săi, Jacob, Sigmund, Louis și Abraham Stern, copiii surorii lui, Fanny. Averea sa valora la acel moment aproximativ 6 milioane de dolari, adică echivalentul a peste 147.500.000 de dolari astăzi.
După dispariția lui, nepotul acestuia, Jacob Stern, a preluat afacerea și-a devenit președintele companiei.
De cealaltă parte a Atlanticului, în Anglia se înființează în anul 1908, cea mai importantă companie producătoare de jeans din Europa – Lee Cooper, fondată de Morris Cooper. A început cu producerea hainelor pentru muncitori, apoi, cu uniforme și rucsaci pentru armata britanică, uniforme de lucru, pantaloni și jachete din denim, dar și șorțuri pentru bucătari și croitori.
Prin anii ’20 ai secolului trecut, jeanșii erau produsul cel mai căutat din categoria pantalonilor de lucru pentru bărbați din statele vestice, iar în anii ’30, filmele despre Vestul sălbatic, precum și vestul în general au capturat imaginația americanilor. Cowboy autentici care purtau jeanși marca Levi’s erau ridicați la un statut mitic, iar îmbrăcămintea „western” a devenit sinonimă cu viața independentă și individualismul aspru.
Până prin anii 1960, celebrii pantaloni Levis s-au numit „waist overalls” („salopetă până la brâu”) dar generaţia „baby boomers” a adoptat numele de „jeanşi”. Curentul hippie a folosit ca marcă acest tip de îmbrăcăminte, blugii devenind o expresie a libertății și nonconformismului, dar și a feminismului, în egală măsură.
Primii jeanşi aveau patru buzunare, două în spate, unul lateral şi unul în faţă, plus încă unul mic, foarte comun în acea vreme. Buzunarul extra a fost păstrat în vremea noastră pentru a ţine chei, monede sau alte lucruri mici.
Alte elemente care s-au păstrat de-a lungul timpului la blugi sunt cusătura dublă (folosită în secolul al XIX-lea pentru a conferi rezistenţă pantalonilor la călărie) cusătura specială între picioare (cusută conştiincios ca să reziste) şi firul de aţă de culoare galbenă, folosit de asemenea la buzunare şi tiv.
În anul 1955, după ce James Dean a apărut în filmul “Rebel fără cauză” purtând blugi, pantalonii au devenit la modă în Statele Unite și treptat în întreaga lume.
În Japonia, în 1977, un profesor de la Universitatea Osaka, Philip Karl Pehda, a mustrat o studentă care purta blugi în clasă, iar reacția sa a stârnit proteste generale în rândul tinerilor.
Dacă în mod normal, o pereche de jeanși fără prea mari pretenții poate fi cumpărată cu o sumă mai mult decât rezonabilă, în jur de 20 de dolari, ei bine, în 1998, Gucci intra în cartea recordurilor cu cea mai scumpă pereche de jeanși, „Genius Jeans”, care costa 3134 dolari.
Însă cel mai mare preț plătit vreodată pe o pereche de jeanși este, se pare, suma de 46532 dolari, cheltuită de Levi Strauss & Co în 2001, pe o pereche de blugi purtând marca Levis’s, găsiți în Nevada și datând din anul 1880, o veritabilă piesă de colecție, devenită simbol al companiei.
În timp, s-au creat și alte tipuri de jeanși (de serviciu, casual), jachete, fuste și diferite accesorii de îmbrăcăminte feminină.
Blue-jeanșii au încetat demult să fie apanajul muncitorilor și cowboy-lor sau să fie un articol destinat în exclusivitate ținutei sport. Ei au devenit o emblemă a tuturor locuitorilor planetei, de la tineri la maturi, de la sărmani la bogătași, fiind, totodată, un accesoriu comun, atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Și se pare că nimeni nu va renunța la ei, nici măcar cei mai vestiți creatori de modă actuali, în ale căror prezentări nu se poate să nu existe măcar un astfel de obiect vestimentar.
