Poștașii protestează de astăzi în fața sediului Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării. Sunt nemulțumiți de sistemul de salarizare de la Poșta Română, care ar fi adus 80% din angajați în situația de a fi plătiți doar cu salariul minim pe economie, indiferent de funcție, studii, responsabilității sau experiență profesională, susține sindicatul lucrătorilor poștali. Sindicaliștii mai atrag atenția că ar exista un risc uriaș ca Poșta Română să intre în procedură de insolvență sau să concedieze multe mii de angajați. Poștașii au protestat și anul trecut, în octombrie, timp de aproape o săptămână, cu aceleași revendicări, dar nu au obținut nimic până acum. Conducerea Poștei susține că sindicaliștii nu au dreptate și că în acest moment nu există în companie salariați care să încaseze venituri la nivelul salariului minim./aburtica
RADOR RADIO ROMÂNIA – 26 februarie