Preşedintele american, Joe Biden, a declarat că Israelul a acceptat, în principiu, să nu se angajeze în activităţi militare în Fâşia Gaza în timpul lunii sfinte musulmane a Ramadanului, în contextul în care negocierile continuă, în vederea unei încetări temporare a focului între Hamas şi Israel. Domnul Biden a făcut declaraţiile în cadrul unui talk-show de televiziune, la NBC. Negociatorii americani au exercitat presiuni mari pentru obţinerea acordului pentru o pauză în ostilităţi care să intre în vigoare înainte de începutul Ramadanului, pe 10 martie. Săptămâna trecută au avut loc convorbiri extinse pe această temă, la Paris. Potrivit agenţiei de presă Reuters, Hamas a primit proiectul de propuneri de la discuţiile din Paris. O sursă a declarat pentru Reuters că propunerile includ o pauză de 40 de zile în toate operaţiunile militare, schimbul de deţinuţi palestinieni cu ostatici israelieni – la o rată de zece la unu. (BBC SERVICIUL MONDIAL – 27 februarie)/mbrotacel/dsirbu
RADOR RADIO ROMÂNIA (27 februarie)