Realizator: Mihaela Enache – La Strasbourg, Parlamentul European a adoptat o nouă lege a naturii care prevede că, până în 2030, Uniunea Europeană trebuie să pună în aplicare măsuri de refacere pentru cel puțin 20% din suprafețele terestre și maritime și pentru toate ecosistemele până în anul 2050. În momentul de față, peste 80% din habitatele europene sunt într-o stare precară. Transmite Amalia Bojescu:
Reporter: Țările din spațiul comunitar trebuie să refacă cel puțin 30% din habitatele reglementate de noua lege, de la păduri, pajiști și zone umede, la râuri, lacuri și bancuri de corali, de la o stare precară la o stare bună până în 2030, apoi 60% până în 2040 și 90% până în 2050. Pentru a îmbunătăți biodiversitatea în ecosistemele agricole, țările Uniunii vor trebui să facă progrese legate de anumiți indicatori, între care indicele fluturilor de câmp și stocul de carbon organic din solurile minerale cultivate. În același timp, trebuie luate măsuri pentru a crește indicele păsărilor comune specifice terenurilor agricole, deoarece păsările sunt buni indicatori ai stării generale a biodiversității. Legea include și o frână de urgență solicitată de Parlament, astfel că obiectivele pentru ecosistemele agricole pot fi suspendate în circumstanțe excepționale, dacă reduc drastic suprafața necesară pentru a produce suficiente alimente pentru consumul din Uniune. Legea impune și progrese în ceea ce privește mai mulți indicatori pentru ecosistemele forestiere și cere să fie plantați încă trei miliarde de copaci./aburtica
RADOR RADIO ROMÂNIA – 27 februarie