Context
„Ziua Internaţională a Ursului polar” este marcată de Polar Bears International, din 2011, pentru a atrage atenția societăţii asupra necesității protejării urșior polari, care au ajuns pe lista mamiferelor protejate de lege din cauza încălzirii globale, a vânătorilor și a poluării ce otrăvește tot mai mult Pământul; se dorește, de asemenea, popularizarea Acordului Internațional privind conservarea urşilor polari și a habitatului acestora.
Cum au evoluat urșii polari?
Ursul polar este alb și trăiește în zonele nordice înghețate ale Oceanului Arctic, fiind cel mai mare animal de pradă de pe uscat. El poate trăi cam 35-40 de ani și e supranumit „Regele Arcticii”. Face parte din familia Ursidae, clasa Mammalia. Viteza pe care o poate atinge un adult este de 40 km/h. Adulții cântăresc în medie 450 kg (masculii) și 150 – 250 kg, femelele. Înălțimea lor e de 1,8 – 2,4 m pentru femele și de 2,4 – 3 m pentru masculi. Urşii albi de astăzi provin dintr-o populaţie a urşilor bruni, obligată să se adapteze şi să evolueze în condiţiile mediului arctic. Chiar şi numele de Arctica, a fost generat pe baza urşilor albi de aici, căci Arctica înseamnă în vechea limbă greacă, Ţinutul Urşilor, de la grecescul arctos-urs.
Noile evidenţe osteologice demonstrează că ursul polar provine direct din ursul brun. O populaţie nordică a acestor urşi bruni a devenit izolată de restul urşilor, acum circa 150000 de ani, în timpul unei secvenţe de glaciaţiune severă din perioada Pleistocenului. De atunci ursul polar trăieşte exclusiv în zona circumpolară arctică, pe ţărmurile de nord ale Siberiei, Alaskăi, Groenlandei, Canadei şi, accidental, pe cele ale Scandinaviei.
Strămoşul său direct, denumit Ursus maritimus tyrannus era chiar mai mare decît cel mai mare urs polar văzut vreodată, căci pe baza fosilelor sale, specialiştii au calculat că strămoşul cel cu proporţii gigantice cîntărea circa 1 tonă şi jumătate. Nu se cunoaşte cu exactitate numărul urşilor polari din prezent, dar specialiştii estimează că la ora actuală mai trăiesc undeva între 20.000 – 25.000 exemplare. Dintre toate ţările unde trăiesc urşi polari, Canada adăposteşte cea mai mare populaţie.
Ursul polar este descris ca fiind singurul animal terestru care trăieşte aproape exclusiv în mediul marin. În afara acestui fapt, urşii polari sunt cei mai iscusiţi înotători dintre toate speciile de urşi, unele exemplare fiind observate înotând în ocean la distanţe de neimaginat, la aproximativ 300 kilometri de cel mai apropiat ţărm.
Ursul polar are o serie de particularităţi adaptive. Capul său are o formă alungită, gâtul mai lung decât al urşilor bruni, iar umerii mai înguşti, astfel încît ursul alb are o siluetă corporală mai hidrodinamică față de ceilalți urşi. Lista adaptărilor sale nu se opreşte aici. Spre deosebire de rudele lor, urşii polari au gheare mai scurte, dar mai curbate şi mai ascuţite, adaptate mersului pe suprafeţe alunecoase. Caninii sunt lungi şi ascuţiţi, de adevărat carnivor, iar măselele prezintă adaptări la hrana aproape exclusiv carnivoră. De fapt, ursul polar este cel mai carnivor dintre toţi urşii, un vânător perfect, dar şi un oportunist desăvîrşit. O mare parte din greutatea totală a ursului polar o reprezintă de stratul gros de grăsime subcutatantă care-i asigură acestuia supravieţuirea în climatul extrem de rece, cu temperaturi care ating şi depăşesc adesea valoarea de -60 de grade Celsius. Alt mare avantaj al ursului polar în faţa gerurilor şi viscolelor arctice, precum şi atributul care ni-l face cunoscut între toate celelalte specii de urside, este blana sa unică. Oricît de greu de crezut ar fi, pielea sa este neagră, iar fiecare fir de păr nu este alb, ci transparent, acesta reflectînd lumina solară şi creînd astfel culoarea albă a întregii blăni. Aceasta atinge lungimea de 5 – 15 centimetri, în funcţie de zona corpului. Spre exemplu, masculii adulţi au blana mai lungă şi mai deasă pe antebraţe acesta consituindu-se aşadar într-un caracter sexual secundar similar cu coamele masculilor de lei.
Urşii polari trăiesc circa 25 de ani în sălbăticie şi cam 40 în condiţii optime de captivitate.
E un vânător desăvârşit, care de cele mai multe ori îşi pândeşte prada precum leii sau tigrii. Se hrăneşte preponderent cu foci, fiind specializat în vânarea lor, precum şi cu peşti, dar este capabil să ucidă şi animale cu mult mai mari decît el precum morsele sau chiar balenele beluga şi narvalii. Ursul polar nu hibernează cum o face cel brun, ci este activ tot timpul anului. Spre deosebire de toate celelalte mamifere carnivore, urşii polari nu au teritorii delimitate pe care să şi le apere, ci cutreieră neîncetat pe tot parcursul vieţii lor, imensităţile pustiului arctic. Cum masculii nu se luptă între ei pentru teritoriu, singurele lupte date de aceştia sunt cele pentru o carcasă de focă sau morsă, sau au drept subiect accesul la femele în perioada împerecherii. Femela de urs polar își caută partenerul cu un an înainte de împerechere. Sezonul de împerechere al urșilor polari durează din martie până în iulie. Femelele de urs polar pot concepe cel puțin cinci pui pe parcursul vieții. Urșii polari pot mirosi prada de la o distanță de până la 32 km și pot să detecteze prezența unei foci, ce tocmai a ieșit la suprafață din apa inghețată pentru a respira, de la aproximativ 2 km depărtare!
Ursul polar nu are duşmani sau prădători naturali, cu excepția exemplarelor din aceeaşi specie. Lipsa de hrană îi împinge uneori la acte de canibalism, alături de situaţia în care masculii maturi ucid puii pentru a forţa astfel femelele să intre iarăşi în călduri. În rest, se pare că nici măcar balenele ucigaşe nu se încumetă să-i atace. Însă omul le primejduieşte existenţa.
Autor:Alexandru Balaci
Bibliografie
Calendar Rador
