Premiul „Marin Constantin” a fost decernat anul acesta compozitorului, muzicianului și omului de cultură Adrian Iorgulescu, în cadrul unei ceremonii susținute în cadrul Galei „Madrigal 61”, desfășurată pe 27 februarie la Galeriile „Madrigal – Marin Constantin” de la Senatul României.
Premiul „Marin Constantin” 2024 i-a fost înmânat Prof. Univ. Adrian Iorgulescu de către Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, „pentru însemnata sa contribuție adusă culturii române, precum și pentru susținerea activității Corului Madrigal.”
Ceremonia de premiere a avut loc în cadrul evenimentului „Madrigal 61”, organizat cu prilejul Zilei Madrigalului – 27 februarie, care a inclus Gala și Concertul Extraordinar „Madrigal 61”, dirijat de Anna Ungureanu. Desfășurat anual în preajma datei de naștere a fondatorului Corului Madrigal, spectacolul de la Senatul României a fost dedicat memoriei lui Marin Constantin și celebrării celor 61 de ani de existență neîntreruptă ai ansamblului coral.
La aniversare au participat reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la București, oficiali, parteneri, artiști și media, precum și foști membrii ai Corului Madrigal și copii din corurile Cantus Mundi.
Madrigaliștii alumni și copiii s-au alăturat Corului Madrigal pe scenă și au cântat împreună mai multe piese simbolice din repertoriului ansamblului, de la Imnul Cantus Mundi, compus de Ion Marin, până la imnul neoficial al tuturor membrilor Corului Madrigal, „Vezzosette nimphe e belle”, de Giovanni Gastoldi.
Anversarea Corului Madrigal a prilejuit și sărbătorirea celor 10 ani de la oficializarea la nivel guvernamental a Programului Național Cantus Mundi, precum și o nouă lansare de carte: „Interviuri – la 60 de ani de Madrigal”, semnată de Mădălin Guruianu. Volumul include dialogurile autorului realizate pe parcursul anului 2023 cu personalități apropiate de Corul Madrigal, conectate la viața artistică a ansamblului.
Născut pe 6 iulie 1951 în Bucureşti, Adrian Iorgulescu se numără printre acei muzicieni multivalenţi, care printr-o pregătire complexă în mai multe domenii, s-a distins atât pe plan creativ, cât şi pe plan teoretic, politic, pedagogic sau administrativ. A absolvit cursurile Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti și s-a perfecțional în compoziţie şi muzicologie la Academia „Santa Cecilia” din Roma. În prezent Adrian Iorgulescu este profesor universitar, conducător de doctorat la Universitatea Naţională de Muzică şi preşedintele Asociaţiei pentru Drepturile de Autor (UCMR-ADA). A deţinut funcţia de preşedente al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România între anii 1992-2005 şi 2010-2022 și a ocupat funcţia de Ministru al Culturii şi Cultelor (2005 – 2008). Creaţia sa cuprinde opusuri din toate genurile muzicale – muzică simfonică, muzică de film, muzică de cameră etc. A semnat lucrări didactice și muzicologice, volume de poezie, eseuri, studii, articole publicate în presa de specialitate. A fost distins cu numeroase premii naţionale şi internaţionale precum premiul „George Enescu” al Academiei Române sau premiul de compoziţie al „World Music Celebration” – Louisville (S.U.A.). În 2022, a obținut Marele Premiu al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România pentru întreaga carieră artistică. Este membru corespondent al Academiei Române şi doctor Honoris Causa al Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău (Republica Moldova).
Premiul Marin Constantin a fost instituit în anul 2018, ca omagiu adus legendarului fondator al ansamblului, Marin Constantin. Se acordă anual personalităților sau instituțiilor care conribuie semnificativ la viața culturală a României și care care se implică constant în dezvoltarea și promovarea artelor frumoase și a activității Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”. Premiul „Marin Constantin” este însoțit de de trofeul „Madrigal”, o creație originală a artistului Mihai Băcilă.
Parteneri instituționali: Senatul României, Institutul Cultural Român, Institutul Național al Patrimoniului, Televiziunea română, Carpatina, Compania Națională Aeroporturi București, Opera Comică pentru Copii, Circul Metropolitan București, UNIMIR, ARCUB, USAMV Cluj-Napoca, Vinea Apoldia Maior, Centrul de Cultură Arcuș, Federația Română de Fotbal, Clubul Sportiv Rapid București, Policolor, Casa Corpului Didactic București
Parteneri media: AGERPRES, Agenția de cArte, Antena 3 CNN, Bookhub, Ediția de dimineață, Euronews Romania, Europa FM, Itsy Bitsy, Kanal D, Kanal D2, Munteanu, Observator cultural, Prima TV, Radio București FM, Radio France International România, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio Trinitas, Revista Psychologies, spotmedia.ro, Trinitas TV, TVR Cultural, Zile și Nopți
****
CORUL MADRIGAL
Înființat în anul 1963 de către legendarul muzician și dirijor Marin Constantin (1925–2011), Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a devenit un reper al vieții muzicale și diplomației culturale naționale și internaționale. Este definit prin sonoritatea sa specifică, tehnica non-vibrato, amplasamentul stereofonic în scenă și costumele impunătoare. Repertoriul său este îndreptat către renaștere, muzica preclasică și clasică, romantism, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală. Prezența scenică și componența ansamblului au fost în permanență rafinate, astfel încât performanța sa a ajuns să fie comparată de critici cu „o vioară Stradivarius în mâna lui Paganini”.
În noiembrie 2016, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertății, Speranței și Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Națiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summit-ului Global de Religie, Pace și Securitate.
Pe 1 martie 2023, la Palatul Parlamentului, Senatul României a inaugurat oficial „Galeriile Madrigal – Marin Constantin”, un spațiu dedicat, care găzduiește evenimente culturale și expoziții temporare și permanente ale Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.
Din anul 2011, Corul Madrigal derulează Programul Național Cantus Mundi, cel mai mare program de integrare socială prin muzică a copiilor din România, inițiat de renumitul dirijor Ion Marin. Programul, care reunește în prezent 2.020 de coruri și aproape 70.000 de copii din țară și diaspora, a fost oficializat la nivel guvernamental în 2014, devenind o nouă Direcție a Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.