Primul tur al alegerilor prezidenţiale va avea loc pe 15 septembrie, iar cele europarlamentare împreună cu cele locale pe data de 9 iunie

Primul tur al alegerilor prezidenţiale va avea loc pe 15 septembrie, iar al doilea, dacă va fi necesar, pe 29 septembrie. Decizia a fost luată ieri de coaliția de guvernare, care a renunțat, totodată, la organizarea scrutinului europarlamentar în decurs de două zile pentru românii din afara țării. Andrei Șerban relatează.
Reporter: Inițial coaliția de guvernare dorea să organizeze alegerile europarlamentare în două zile pentru românii din afara țării, dar ieri a renunțat la această variantă, pentru că ar fi încălcat dreptul constituțional al românilor din interiorul țării, care ar fi votat o singură zi. De asemenea, potrivit unor surse politice, coaliția a decis să prelungească funcționarea secțiilor de votare până la orele 22:00 și nu 21:00, cum era până acum, iar în unele cazuri se poate prelungi până la ora 24:00, dar nu mai mult, deoarece este vorba de comasarea unor alegeri.
Vă reamintesc că alegerile europarlamentare vor avea loc împreună cu cele locale, pe data de 9 iunie. În perioada următoare coaliția se va reuni pentru a completa lista comună a PSD și PNL pentru alegerile europarlamentare și tot cele două partide vor căuta să găsească și un candidat comun pentru funcția de primar general al Capitalei și probabil la Sectoarele 1 și 2. În rest, cele două partide vor avea candidați proprii la alegerile locale./RADOR RADIO ROMÂNIA//atataru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI -28 februarie)