O descoperire paleontologică excepțională a scos la iveală o gheară fosilă aparținând unei specii de crab complet nouă pentru știință, datând de acum 8,8 milioane de ani. Această descoperire uluitoare reprezintă cea mai mare gheară de crab fosilă descoperită vreodată. Oamenii de știință cred că acest exemplar colosal ar putea fi strămoșul crabului gigant sudic contemporan. Rămășițele acestor crabi preistorici au fost descoperite pe plaja Waitoetoe de pe Insula de Nord din Noua Zeelandă. Exemplarele provin din Formațiunea Urenui din Miocenul târziu (veche de aproximativ 8,8 milioane de ani) din Bazinul Taranaki, în care o serie de vulcani din Centrul Vulcanic Mohakatino au erupt în larg, ducând la formarea unui paleomediu specific. Conservarea excepțională a acestor fosile poate fi explicată prin îngroparea lor rapidă sub sedimente, în special cenușă vulcanică, înainte ca ecosistemul de descompunere să poată acționa.
Echipa de cercetători a identificat aceste crustacee fosilizate ca fiind o nouă specie pe care a numit-o Pseudocarcinus karlraubenheimeri, în onoarea lui Karl Raubenheimer, colecționarul și donatorul specimenului.
Această descoperire uluitoare ne lărgește astfel înțelegerea despre genul Pseudocarcinus, căruia îi aparține crabul uriaș sudic contemporan, P. gigas. Gheara masivă a lui P. karlraubenheimeri are aproximativ jumătate din dimensiunea descendenților săi moderni, care este unul dintre cei mai mari crabi existenți, cu o gheară care ajunge la aproape jumătate de metru. Oamenii de știință au prezentat ideea că gigantismul observat la crabii pseudocarcinus, care include Pseudocarcinus karlraubenheimeri, conferă avantaje competitive și defensive semnificative. Prezența unor gheare excepțional de mari la acești crabi sugerează într-adevăr o adaptare la o dietă carnivoră în care aceste anexe joacă un rol esențial în capturarea și manipularea prăzii.
Evoluția ghearelor la P. karlraubenheimeri este considerată a fi un răspuns la creșterea numărului de prăzi disponibile, în special gasteropode și bivalve, în apele adânci în timpul Cretacicului târziu. Acest context ecologic ar fi favorizat dezvoltarea unor gheare mai impunătoare, oferind astfel acestor crabi un avantaj selectiv în competiția pentru hrană și în capacitatea lor de a se apăra împotriva prădătorilor.
Pe lângă contribuția sa la cunoașterea ecosistemelor antice, această descoperire excepțională oferă și informații valoroase despre habitatul antic al acestor crabi giganți. Indică faptul că au prosperat în infiltrațiile de gaz din fundul mării, bogate în CO2 și/sau metan, care au oferit un mediu cald și nutritiv cu o abundență de hrană.
Detaliile studiului sunt publicate în „New Zealand Journal Of Geology And Geophysics”. (www.sciencepost.fr – 28 februarie)/rcostea
RADOR RADIO ROMÂNIA (29 februarie)
