RADOR RADIO ROMÂNIA (29 februarie) – 51 de jurnaliști care au participat în ultimii doi ani la misiuni în zone de conflict vor fi premiați joi, în cadrul galei pentru excelență în jurnalism. Evenimentul, organizat de Consiliul Național al Audiovizualului la Teatrul Național din capitală, face parte din campania Consiliului Europei destinată promovării protecției și siguranței profesioniștilor din mass-media. Jurnaliștii prezenți la gală vor relata cu această ocazie despre experiențele trăite în calitate de corespondenți de război în Ucraina și Israel.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 februarie)/abranescu/ilapadat