În cadrul proiectului „Turca este materia mea favorită”, derulat de Institutul Yunus Emre (YEE), limba turcă a început să fie predată sub formă de curs opțional în România.
Potrivit unui comunicat al YEE, la primul curs de turcă susținut la Liceul Dante Alighieri au participat ambasadorul Turciei la București, Özgür Kıvanç Altan, primarul Sectorului 3 din București, Robert Sorin Negoiță, directorul YEE din România, Mustafa Yıldız, directorul Liceului Dante Alighieri, Maria Dan, instructori YEE și elevi.
Prin proiectul „Turca este materia mea favorită”, derulat în București, elevii români sunt familiarizați cu limba turcă în școlile publice.
Proiectul, care a fost întâmpinat cu interes de școlile cu tradiție din România, a început să fie implementat în șase școli din București, deși se află deocamdată în faza pilot.
Liceul Dante Alighieri, Scoala Gimnazială Nr.103, Scoala Gimnazială Titu Maiorescu, Scoala Gimnazială Adrian Păunescu, Scoală Gimnazială Sfântul Andrei și Școala Gimnazială Uruguay sunt instituțiile de învățământ în care au început cursurile de limbă turcă.
Directorul YEE România, Mustafa Yıldız, a declarat că proiectul este derulat cu succes în 10 țări și că după faza pilot, care include aproximativ 400 de elevi din șase școli din București, se va extinde în toată România.
https://www.haberler.com/guncel/yee-nin-projesiyle-turkce-romanya-da-secmeli-ders-16895454-haberi/
Sursă: Agenția Anatolia
Traducerea: Florin Matei
HABERLER (Turcia) – 28 februarie