Autor :Alexandru Balaci
Context
Acum 88 de ani era înfiinţată organizaţia turistică de stat Oficiul Naţional de Turism Carpaţi. Ideea lui Emil Racoviță de a se organiza o instituție de stat a turismului, se materializează în anul 1926 când se fondează (prin legea sanitară) Oficiul Național de Turism (ONT). Era inclus în Ministerul Sănătății, cu sarcina de a coordona activitatea stațiunilor balneo-climaterice din ţară. Însă abia la data de 4 ianuarie 1936, ONT a devenit organizație cu un statut bine definit, când se înființează prin decret regal, ca urmare a Legii pentru organizarea turismului, promulgată cu Înaltul decret regal nr. 322 din 29 februarie 1936, publicată în Monitorul Oficial nr. 50, partea I din 29 februarie 1936, în cadrul Ministerului de Interne.
În același an, se deschidea un birou la Sinaia. Înfiinţat pentru a crea condiţii prielnice dezvoltării turismului, O.N.T şi-a fixat de la început, pe lângă un program de organizare turistică, ajutorarea, îndrumarea şi coordonarea activităţilor turistice din iniţiativă privată. În anul 2012, acţionarii ONT Carpaţi au anunţat intrarea în faliment a firmei.
A fost inclusiv vector de diplomație culturală
La începutul anilor 1920, numărul mare de asociații turistice din Romania impune necesitatea existentei unei forme superioare de organizare, de stat, prin intermediul căreia guvernul să își poată exercita acțiunile în materie de turism. Primele încercări de legiferare (1924) au fost rezultatul eforturilor lui Emil Racoviță, Emanuel Bucuta și generalului Nicolae Vicol. Ei urmăreau ca această entitate să poată oferi îndrumări turistice la nivel național și să organizeze propaganda în țară și in străinătate, pentru a face cunoscut potențialul turistic din România. În 1926 apare, odată cu fondarea, prin legea sanitara, Oficiul Național de Turism (ONT), incorporat in Ministerul Sănătății, cu sarcina de a coordona activitatea stațiunilor baleno-climaterice din țară. În lipsa resurselor financiare, ONT trece în subordinea Direcției Educației Poporului ,din Ministerul Muncii (1930), apoi la Ministerul Instrucției Publice.
In 1933, coordonarea activității turistice e încredințată Consilieratului pentru pregătirea organizarii turismului in Romania, organizat pe lângă Președinția Consiliului de Miniștri, care avea si sarcina stabilirii si organizării legăturilor internaționale în domeniul turismului. În 1936, ONT capătă caracter de organizație, cu un statut bine definit, în cadrul Ministerului de Interne, urmare a Legii pentru organizarea turismului, promulgată de Carol al II-lea, cu înaltul decret regal nr. 322 din 29 februarie 1936, publicat în Monitorul Oficial nr. 50, partea I din 29 februarie 1936. Legea in sine, „situa România, în perioada interbelică, în avangarda destinaațiilor turistice ale Europei„. ONT (devenit, conform Legii – forul suprem de supraveghere si control), era reprezentat, de drept, printr-un delegat în Comitetul de conducere al Federației societăților de turism din România.
ONT începe să construiască hoteluri „și alte edificii folositoare turismului” în centrele balneare și turistice, menite să atragă mai mulți vizitatori. Era vizată și studierea mijloacelor de dezvoltare ale turismului, printr-o cooperare directă cu toate instituțiile de stat centrale, județene, comunale dar și private, informarea publicului și coordonarea acțiunilor de propagandă turistică (prin afișe, broșuri, reviste turistice, conferințe radio „și orice alte publicații destinate sa răspândească gustul turismului in masele largi ale populației”). Se mai urmăreau și îmbunatățirea mijloacelor de transport pentru a facilita circulația turiștilor romani și străini, controlul riguros al hotelurilor, pensiunilor, restaurantelor si caselor de adăpost pentru asigurarea confortului necesar, sprijinirea și crearea mijloacelor de comunicare menite sa favorizeze turismul, promovarea căilor ferate, a stațiunilor balneare şi climaterice, și a manifestărilor cu caracter sportiv, artistic, cultural sau economic care pot contribui la atragerea turiștilor străini în Romania. Inaugurarea, în 1938, a Hotelului Rex din Mamaia, conceput de George Matei Cantacuzino, pe atunci arhitect-șef al Căilor Ferate Române, a fost considerată prima mare realizare a Oficiului Național de Turism.
Structură și finanțare
Erau trei direcții de specialitate: Direcția pentru coordonarea și controlul inițiativelor publice și private în domeniul turismului, Direcția pentru coordonarea investițiilor directe, din partea statului, și a celor indirecte, prin subvenționarea inițiativelor private, Directia pentru propaganda și informarea turiștilor din tară și din străinătate. Conducerea si administrarea ONT revenea unui Președinte, secondat de un Comitet de Direcție, compus din 5 persoane, numite prin Decret regal, la recomandarea Ministrului de interne”. ONT avea două surse financiare distincte: „pentru amenajările turistice si diverse construcții din bugetele ordinare anuale, iar pentru construcțiile de hoteluri, hanuri si cabane turistice, dintr-un fond de „afecțiune specială”, constituit dintr-o suprataxa de 2%, aplicată pe biletele de călătorii ale administrațiilor CFR, NFR (Navigația Fluvială Română), SMR (Serviciul Maritim Român), și LARES (Liniile de transport aeriene).
Resort al diplomației culturale
La Praga, spre finalul lunii februarie 1936, reprezentanții oficiilor de turism din România, Cehoslovacia iș Iugoslavia, pun bazele „Micii Înțelegeri turistice” Tot în 1936, Înțelegerea balcanică a creat Comitetul Permanent Turistic, „ca organism de propagandă destinat prospectării și stimulării schimburilor turistice in regiunea balcanică” Pe 15 aprilie 1938, România, Grecia, Iugoslavia și Turcia, semnează, la Istanbul, un Acord turistic, „prin care își acordă reciproc facilități pentru promovarea turismului între ele”. Schimbarea regimului din România a dus la dizolvarea asociațiilor turistice din perioada monarhiei, în urma hotărârii Consiliului de Miniştri din 11 iunie 1948, iar patrimoniul acestora a trecut în subordinea Oficiul Naţional de Turism, potrivit site-ului Arhivelor Naţionale. Denumirea acestei societăţi a devenit consacrată în timpul regimului communist, care a reînfiinţat ONT Carpaţi (Oficiul National de Turism) în noiembrie 1964, prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 908. Potrivit acestei hotărâri, ONT Carpaţi era „organizaţie economicã de interes general“ aflată „sub îndrumarea şi controlul Ministerului Comerţului Exterior“.
După 1950, turismul intră într-o nouă fază.
Va lua amploare turismul de masă, care a generat apariţia şi dezvoltarea de noi zone turistice, staţiuni balneo-climaterice, cabane şi hoteluri În 1949 se înfiinţează prima şcoală de conducători (ghizi) de turism din România, cursurile ţinându-se la Cabana Vârful Cu Dor, din masivul Bucegi. În 1950 se înfiinţează prima şcoală alpină din ţară la Cabana Curmătura din masivul Piatra Craiului, ce va forma primii instructori de alpinism din România. Apariţia O.N.T.- Carpaţi, I.T.H.R., B.T.T. – promotorul turismului de tineret în România, va spori volumul de servicii turistice, acoperind cu greu solicitările interne, cât şi cererile crescânde ale partenerilor străini pentru toate tipurile de turism.
Odată cu deschiderea politică a României spre Occident, de la începutul anilor 60,a prins contur ideea dezvoltării turismului internaţional, văzut ca o sursă deloc de neglijat de fonduri valutare. Evident, acest lucru presupunea şi un efort de modernizare şi extindere a spaţiilor de cazare, pregătirea unui personal calificat şi o amplă campanie publicitară. Securitatea, monitorizând permanent şi acest domeniu de activitate, oferă factorului politic explicaţiile pentru faptul că rezultatele nu erau cele sperate. La 13 noiembrie 1964. Ministrul Afacerilor Interne Alexandru Drăghici, înainta Consiliului de Miniştri Nota nr. 348 privind „unele defecţiuni existente în activitatea ONT Carpaţi”. Documentul reprezintă o adevărată radiografie a turismului românesc al perioadei, punându-se în evidenţă multe dintre deficienţele care împiedicau România să devină cu adevărat competitivă pe o piaţă atât de exigentă precum cea a serviciilor de turism.
Deşi se făceau eforturi serioase pentru o bază materială adecvată (hoteluri, moteluri, restaurante, baze de tratament) şi se înlăturau unele piedici de natură legislativă (prin acordarea vizelor turistice individuale direct la punctele de frontieră), turismul în România continua să fie prea puţin atractiv pentru turiştii occidentali. Principala cauză a acestei situaţii era atribuită „slabei propagande turistice”. În septembrie 1972, Direcţia a VI-a din Direcţia Generală Tehnico-Operativă (structură a Securităţii ce se ocupa cu cenzura corespondenţei şi depistarea „scrierior ascunse”) realiza, pe baza studierii trimiterilor poştale expediate în România de turiştii occidentali care ne vizitaseră ţara, un amplu raport asupra deficienţelor sesizate de către aceştia în organizarea turismului românesc. În anii care au urmat până la finele regimului comunist, turismul a continuat să beneficieze de o serie de investiţii, elocventă fiind creşterea numărului de locuri în diversele categorii de spaţii de cazare. În ciuda acestor eforturi, atractivitatea României ca destinaţie turistică devenea tot mai redusă, din diverse motive, dar preponderent, în opinia noastră, din pricina calităţii serviciilor oferite. După 1990 turismul românesc intră într-o perioadă de declin.Acţionarii companiei de turism ONT Carpaţi (ONZV) au hotărât în 2012 intrarea în faliment a societăţii.
ONT Carpaţi,odată mândria turismului românesc, a fost dizolvată, iar activele – vândute pentru a plăti datoriile. Compania deţinea 30% din hotelul de cinci stele JW Marriott din Bucureşti şi integral hotelul New Montana din Sinaia, precum şi o creanţă istorică de 25 mil. dolari asupra Marriott.
Bibliografie
Calendar Rador
https://adevarul.ro/economie/ont-carpati-societate-cu-o-istorie-de-76-de-ani-1260987.html
