RADOR RADIO ROMÂNIA (29 februarie) – Iulia Navalnaia le-a cerut autorităților ruse să înceteze să-şi mai bată joc de memoria soțului ei și să nu se mai amestece în organizarea înmormântării acestuia.
‘Doi oameni sunt vinovaţi pentru faptul că nu avem un loc pentru a organiza o slujbă de pomenire și a-i prezenta un ultim omagiu lui Aleksei – Vladimir Putin și Serghei Sobianin (primarul Moscovei, n.r.). Persoane de la Kremlin l-au ucis, apoi şi-au bătut joc de trupul lui Alekei, apoi de mama sa, iar acum îşi bat joc şi de memoria sa. Nu ne dorim niciun fel de tratament special, ci doar să le oferim oamenilor posibilitatea de a-și lua rămas bun în mod firesc de la Aleksei. Vă rugăm pur şi simplu să nu ne mai puneţi piedici’, a scris ea pe rețeaua de socializare X.
Purtătorul de cuvânt al politicianului Kira Iarmîş a declarat că slujba de înmormântare a lui Aleksei Navalnîi va avea loc la ora 14:00, pe 1 martie, la Biserica Icoanei Maicii Domnului Îndurerate din cartierul Mariino, din Moscova, iar înmormântarea va avea loc la Cimitirul Borisov din Moscova.
Directorul FBK, Ivan Jdanov, a declarat, într-un interviu acordat pentru publicaţia Meduza, că autoritățile ruse împiedică în continuare organizarea înmormântării și șantajează rudele lui Navalnîi, cerându-le să organizeze o ceremonie în familie, calmă şi fără o acumulare în număr mare de persoane.
(www.meduza.io – 28 februarie)/vdraguta/asalar