Calendarul evenimentelor, 2 martie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Uniunea Europeană

* Roma: Continuă Congresul Partidului Socialiştilor Europeni în cadrul căruia va fi oficializată alegerea lui Nicolas Schmit drept candidat la preşedinţia Comisiei Europene şi va fi aprobat manifestul programatic în vederea votului din 9 iunie. România este reprezentată de premierul Marcel Ciolacu, lider al Partidului Social Democrat, care îşi va rosti discursul astăzi, la ora locală 11:55. Marcel Ciolacu va avea şi o serie de întrevederi la nivel înalt, inclusiv cu omologul spaniol Pesro Sanchez, cancelarul german Olaf Scholz şi prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, dar şi cu candidatul socialiştilor europeni pentru preşedinţia Comisiei, Nicolas Schmit

– Ministere

* Antalya, Republica Turcia: Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, participă la Forumul Diplomatic de la Antalya – ADF 2024, unde va discuta despre importanţa consolidării profilului Mării Negre pe agendele NATO şi UE. Ministrul Odobescu va fi vorbitor principal în cadrul panelului ‘Marea Neagră: o nouă versiune 2.0 de responsabilitate regională?’, alături de ministrul adjunct de Externe al Turciei, Mehmet Kemal Bozay, de ministrul adjunct al Afacerilor Externe din Ucraina, Mikola Tociţki, de prim-adjunctul ministrului Afacerilor Externe al Georgiei, Lasha Drsalia, şi de secretarul general al Organizaţiei pentru Cooperare Economică la Marea Neagră, Lazăr Comănescu

– Apărare, Interne

* Manifestări în cadrul Săptămânii Protecţiei Civile (26 februarie – 3 martie):

  • Expoziţie de tehnică şi echipamente de protecţie, organizată de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul MAI – orele 9:00-17:00, în Parcul Alexandru Ioan Cuza
  • Maratonul resuscitării, eveniment public organizat de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă sub forma unui curs de prim ajutor de dimensiuni crescute, având ca scop creşterea gradului de conştientizare în rândul populaţiei asupra importanţei dobândirii cunoştinţelor de prim ajutor, prin instruirea unui număr cât mai mare de participanţi – orele 12:00-22:00, Park Lake Mall
  • Ziua Porţilor Deschise la Facultatea de Pompieri (Șos. Morarilor nr. 3)
  • Boldeşti, judeţul Prahova: Ziua Porţilor Deschise la Şcoala de subofiţeri de pompieri şi protecţie civilă ‘Pavel Zăgănescu’ (str. Poligonului nr. 2)
  • Tecuci: Inaugurarea Detaşamentului de Pompieri Tecuci, judeţul Galaţi; conferinţă de presă organizată la sediul detaşamentului

– Partide

* Conferinţa de alegeri a organizaţiei Forţa Dreptei Bucureşti, la care participă preşedintele Forţa Dreptei, Ludovic Orban, alături de lideri ai partidului, de invitaţi din partea formaţiunilor membre în cadrul alianţei Dreapta Unită, precum şi de primarul Capitalei, Nicuşor Dan – ora 11:00, Romexpo, sala Madgearu, etaj 1. Transmisie live pe https://www.youtube.com/@Forta_Dreptei

* Eveniment prin care Liga pentru Deşteptarea României (LIDER) anunţă intrarea formaţiunii în cursa electorală din acest an – ora 13:00, Bucureşti, Amfiteatrul Cervantes, Bd. Regina Elisabeta, nr. 38

* Constanţa: Conferinţă de presă organizată de AUR Constanţa – ora 13:00, la Complex Dacia, etaj 2

– Organizații

* Iași: Organizația Non-Guvernamentală Interact Club Junimea Iași derulează în zilele de 2-3 martie proiectul „Gamer’s Spot Iași”, turneu de esports, ce are ca scop promovarea culturii jocurilor video și sprijinirea acțiunilor caritabile

– Învățământ, Cercetare

* Are loc etapa judeţeană a Olimpiadei de Securitate Cibernetică 2024. Tematica specifică pentru OSC include exerciţii ce integrează concepte fundamentale de securitate cibernetică, dar şi elemente aplicate de criptografie, securitatea aplicaţiilor web, mobile sau desktop, tehnici de Open Source Intelligence, analiza jurnalelor electronice, al traficului de reţea, capturilor de date, memorie sau hard disk, inginerie inversă, configurarea şi securitatea sistemelor de operare şi reţele, programare şi scripting. Persoanele interesate să participe la OSC se pot pregăti pe platforma CyberEDU, www.cyberedu.ro, dezvoltată de Bit Sentinel. Toate etapele olimpiadei se vor desfăşura pe CyberEDU. Înscrierea la Olimpiada de Securitate Cibernetică 2024 se realizează accesând linkul https://oscj24.cyber-edu.co/

– Cultură

* La sediul Muzeului Național al Literaturii Române (str. Nicolae Crețulescu 8) va avea loc un nou atelier de creație „Poezie în viață”, între orele 14:00 – 18:00. Invitat este poetul și artistul Mugur Grosu, unul dintre puținii poeți ce practică la un nivel semnificativ valoric, artă performativă în România. Preocupat de „formele extraliterare care extind teritoriul poeziei”, el este un exemplu ce reprezintă o condiție existențială și culturală a unui nou tip de poet ce tinde către o exprimare multifațetică, de departe încă neobișnuită la noi. De aceea, prezența lui în Atelierul de creație Poezie în viață este chemată să fie o experiență ce deschide spre curajul pentru o practicare diferită a poeziei în rândul tinerilor. Coordonator: Nina Vasile. Detalii: https://www.facebook.com/caleapoeziei

* În mansarda Muzeului Național al Literaturii Române va avea loc spectacolul de teatru „Retro Love”, adaptare liberă după texte de Ion Băieșu – ora 18:00. Distribuția spectacolului este formată din actorii Loreta Neculai și Ștefan Opreanu. Regia este semnată de Magda Condurache, sound design – Backstage sound arts. Spectacolul este o producție a Asociației Culturale Arts Camp. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile

* Expoziţia ‘Cela Neamţu – Miracolul firului de lână’, la Muzeul Naţional Cotroceni (2 martie – 15 aprilie)

* Ziua Solidarităţii româno-polone va fi marcată în București, în weekendul 2-3 martie. Sâmbătă, 2 martie, la ora 18:30, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român din capitală va avea loc vernisajul expoziţiei de fotografie ‘Au fost trei surori şi doar două cămăşi’, realizată de Justyna Mielnikiewicz ca o călătorie-reportaj prin multiculturalitatea Bucovinei românești, iar duminică, de la ora 19:00, la Ateneul Român, pianistul polonez de jazz Leszek Mozdzer va susţine un recital

* „Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, se întoarce pe scena Sălii Palatului din București, cu participarea extraordinară a Ansamblului Operei Naționale București si a unor invitați speciali – ora 18:30. Spectacolul este produs de Musicals.ro alături de Asociația pentru Antreprenoriat Cultural

* Bârlad: Consiliul Judeţean Vaslui şi Muzeul ‘Vasile Pârvan’, Bârlad, invită, sâmbătă, 2 martie, ora 11:00, la vernisarea expoziţiei de numismatică ‘Portrete Feminine în Colecţia Ovidiu Marinescu’ dedicată Zilei Internaţionale a Femeii. Evenimentul se va desfăşura la sediul muzeului din strada Republicii nr. 235 şi va fi prezentat de prof. Marian Bolum şi Viorel Bolum – preşedinte al Societăţii de Numismatică Română, Secţia Bârlad. În cadrul vernisajului, publicul se va putea bucura de un microrecital susţinut de Grupul vocal-instrumental ‘DACII LIBERI’, aflat sub coordonarea prof. Corneliu Pleşu. Expoziţia va putea fi vizionată până pe data de 31 martie

* Sibiu: Teatrul de Balet Sibiu a programat la începutul lunii martie, la Sala Mare a Centrului Cultural ‘Ion Besoiu’ Sibiu, spectacolul de teatru-dans ‘Despre noi-About uş’, scenariul şi regia Beatrice Rancea, coregrafia Dragoş Roşu şi Beatrice Rancea. Inspirat de destinul companiei sibiene de balet, spectacolul ‘Despre noi- About us’ se dansează la Teatrul de Balet Sibiu, în data de 02 martie, ora 19:00, şi îi are ca invitaţi speciali pe actorii Naţionalului bucureştean, Iuliana Moise şi Claudiu Bleonţ. Alături de aceştia, din distribuţie fac parte dansatorii Teatrului de Balet Sibiu: Candela Nieto (Spania), Katerina Tomashek (Ucraina), Laura Trabalon (Spania), Ludovica Tontodonati (Italia), Machi Goto (Japonia), Remi Nakano (Japonia), Lazaro Ortega (Cuba), Miguel Teixeira (Portugalia), Răzvan Iacob (România), Valentin le Page (Franţa)

* Timișoara: În data de 2 martie, la Timișoara (Filarmonica Banatul Timișoara – Sala Capitol), 14-16 martie la București (Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”), 23-24 martie la Cluj-Napoca (Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”) și pe 5 aprilie la Iași (Sala Eduard Caudella, Casa Alecu Balș), vor avea loc audiții pentru admiterea celor mai talentați tineri muzicieni în Orchestrele Naționale de Tineret ale României. Audițiile vor fi organizate pentru instrumentele: vioară, violă, violoncel, contrabas, flaut, piccolo, oboi, corn englez, clarinet, clarinet bas, fagot, contrafagot, corn, trompetă, trombon, tubă, timpani – percuţie, harpă și pentru poziția de concertmaestru, în vederea formării orchestrelor care vor susține toate proiectele naționale și internaționale ale Orchestrelor Naționale de Tineret ale României în anii 2024 și 2025. Printre partenerii media şi culturali: Radio România Cultural, Radio România Muzical

* Timişoara: Concertul Dorei Gaitanovici, unde publicul va avea ocazia să se bucure de lansarea EP-ului ‘Pas cu pas’ – ora 20:00, la FITT, str. Arieş, nr. 19

* Barcelona: Pianista Raluca Ştirbăţ va concerta la Barcelona, la Catedrala Bonamova, în cadrul programului ‘România în muzică’

* Lisabona: ICR Lisabona şi Ambasada României în Republica Portugheză, în colaborare cu Institutul Limbii Române, organizează sâmbătă, la sediu, ateliere pentru copii cu sprijinul prof. Elena Covasan, care predă Cursul de Limbă şi Civilizaţie Românească, iar Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, în colaborare cu Institutul Limbii Române, sub patronajul Consulatului General al României la Trieste, organizează, tot sâmbătă, un eveniment cultural care va cuprinde o expoziţie, un atelier de confecţionare de mărţişoare, un spectacol de teatru şi un recital muzical susţinute de copii din Regiunile Veneto şi Friuli Venezia Giulia

– Sport

* Se dispută meciuri din etapa a 29-a a Superligii de fotbal:

  • Arad: AFC UTA Arad – FCU 1948 Craiova (Arena ”Francisc Neuman” – ora 14:00)
  • Sibiu: AFC Hermannstadt – SC Oţelul Galaţi (Stadion Municipal – ora 17:00)
  • Ovidiu: FC Farul Constanţa – FC CFR 1907 Cluj (Academia Hagi – Stadion Central – ora 20:00)

* Mioveni: Au loc semifinalele Cupei României la volei masculin (Sala Sporturilor)

  • CS Dinamo Bucureşti – CSA Steaua Bucureşti (ora 16:00)
  • CSM Arcada Galaţi – CS Rapid Bucureşti (ora 19:00)

* Sunt programate meciuri din etapa a 17-a a Ligii a II-a de fotbal:

  • Clinceni: FC Metaloglobus Bucureşti – CS Concordia Chiajna (Arena 1 – ora 11:00),
  • Dej: FC Unirea Dej – AFC Chindia Târgovişte (Stadion Municipal – ora 11:00),
  • Turnu Măgurele: CSM Alexandria – CS Tunari (Stadion Municipal – ora 11:00),
  • Slatina: CSM Slatina – CSM Reşiţa (Stadion 1 Mai – ora 11:00),
  • Mioveni: ACS CFC Argeş – AFC Progresul 1944 Spartac (Stadion Orăşenesc – ora 11:00),
  • Piatra Neamţ: ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ – CSC Dumbrăviţa (Stadion Ceahlăul – ora 11:00),
  • Slobozia: AFC Unirea 04 Slobozia – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc (Stadion 1 Mai – ora 11:30)

* Are loc un meci din etapa a 19-a a Ligii Naţionale de handbal masculin: CSM Constanţa – CS Minaur Baia Mare (Sala Sporturilor ”Simona Amânar” – Constanţa, ora 17:30)

* Au loc partide din Liga Naţională de baschet masculin:

  • Râmnicu Vâlcea: CS Vâlcea 1924 – SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timişoara (Sala Traian – ora 18:00)
  • Târgu Jiu: CSM Târgu Jiu – SCMU Craiova (Sala Sporturilor – ora 18:00)
  • Bucureşti: ABC Laguna Bucureşti – CSM 2007 Focşani (Arena de Baschet – ora 18:00)
  • Constanţa: CSM CSU Constanţa – U-BT Cluj-Napoca (Sala Sporturilor – ora 20:30)

* Sunt programate meciuri din etapa a 14-a a Ligii Naţionale de baschet feminin:

  • Cluj-Napoca: CS Universitatea Cluj-Napoca – CSTBv CSU Olimpia Braşov (Sala ”Horia Demian” – ora 13:00)
  • Bucureşti: CS Rapid Bucureşti – CS Municipal Târgovişte (Sala Rapid – ora 18:00)

* Au loc partidele din etapa a 20-a a Diviziei A1 la volei feminin:

  • Bucureşti: CS Rapid Bucureşti – CSM Lugoj (Sala Polivalentă Rapid – ora 14:00)
  • Bacău: CS Ştiinţa Bacău – CSM Volei Alba-Blaj (Sala Polivalentă ”Narcisa Lecuşanu” – ora 15:00)
  • Bucureşti: CSM Bucureşti – CSU Medicina CNUE Târgu Mureş (Sala Polivalentă Elite Performance Sun Plaza Mall – ora 17:00)
  • Târgovişte: CSM Târgovişte – CSM Corona Braşov (Sala ”Ioan Valerian” – ora 17:00)
  • Voluntari: CSO Voluntari 2005 – CSM Constanţa (Sala Polivalentă ”Gabriela Szabo” – ora 17:00)
  • Piteşti: FC Argeş – CS Dinamo Bucureşti (Sala Polivalentă – ora 19:00)

* Se dispută meciuri în Erste Liga la hochei pe gheaţă:

  • ACSH Gheorgheni – FTC-Telekom (ora 18:30)
  • Corona Braşov – UTE (ora 18:30)

* Tbilisi: Naţionala de rugby a României întâlneşte echipa Georgiei, în semifinalele Rugby Europe Championship 2024 – ora 14:00, Stadionul Miheil Meshi

– S-a întâmplat într-o zi de 2 martie

* Acum 308 ani (1716) apărea „Descriptio Moldaviae”, operă a domnitorului cărturar Dimitrie Cantemir (n. 1673 – m. 1723). La 11 iunie 1714, fostul domnitor devenea membru de onoare al Academiei de la Berlin, for la cererea căruia avea să redacteze lucrarea monografică în care tratează geografia, istoria, religia şi limba poporului român. Scrisă în limba latină, cartea a fost publicată în traducere germană 53 de ani mai târziu şi în limba rusă în anul 1789. Traducerea românească s-a făcut la mai bine de un secol după moartea autorului, tipărindu-se sub titlul „Scrisoarea Moldovei“ la Mănăstirea Neamţ în 1825. Lucrarea este alcătuită din trei părţi şi este însoţită de prima hartă a Moldovei

* Cu 154 de ani în urmă (1870) apărea, la Bucureşti, revista „Columna lui Traian”, condusă de Bogdan Petriceicu Hasdeu, revistă politică, economică, literară cu apariţie bisăptămânală până în 1883 (cu întreruperi)

* În urmă cu 117 ani (1907) a avut loc, la Viena, premiera operetei „Farmecul unui vals” de Oscar Straus

* Sunt marcați 105 ani (1919) de când a avut loc, la Moscova, Conferinţa internaţională a partidelor şi organizaţiilor comuniste. S-a creat astfel, Internaţionala a III-a Comunistă (organizaţie care grupează partidele comuniste, cu sediul la Moscova, din iniţiativa lui V.I. Lenin; condusă din 1926 de Stalin, care a desfiinţat-o în 1943)

* Se împlinesc 75 de ani (1949) de la adoptarea legii de expropriere a moşiilor de 50 de hectare şi a fermelor model. Au fost naţionalizate astfel 6.258 de moşii şi 4.456 conace

* Acum 66 de ani (1958) au debutat (la ora 17:00) programele emise de Studioul Teritorial Târgu Mureş al Radiodifuziunii Române. Între anii 1985 şi 1989 este închis, ca şi celelalte studiouri din ţară, de regimul comunist. Din 22 decembrie 1989 Radio Târgu Mureş şi-a reluat activitatea, alături de celelalte studiouri teritoriale din epocă (Cluj, Craiova, Iaşi, Timişoara)

* Tot într-o zi de 2 martie şi tot acum 66 de ani (1958) Sir Vivian Ernest Fuchs (1908-1999), geolog şi explorator britanic, a terminat, alături de o echipă formată din 12 persoane, prima traversare a Antarcticii, cu autoşenilele, trecând prin Polul Sud (începută la 24.X.1957)

* Avionul Concorde era testat pentru prima oară acum exact 55 de ani (1969). Prototipul francez 001, pilotat de Andre Turcat, a decolat de pe aeroportul Toulouse şi a efectuat un zbor scurt de 28 de minute. După mai multe teste în lunile următoare, aeronava, înregistrată ulterior F-WTSS de Aerospaţiale, a depăşit bariera sunetului pe 1 octombrie 1969. Primul prototip Concorde a fost retras la muzeul Aeroportului „Le Bourget” din Paris în octombrie 1973 după 397 de zboruri însumând 812 ore de zbor, dintre care 255 la viteze supersonice

* Cu 52 de ani în urmă (1972) era înfiinţată Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, în structura Uniunii Scriitorilor din România (U.S.R.), în cadrul căreia funcţionau şase secţii, după genurile literare. Începând cu anul 2013, conform noului statut al U.S.R., cele șase secții au devenit Filiale independente, clasificate tot după genurile literare: Filiala București – Critică, Eseistică și Istorie Literară, Filiala București – Dramaturgie, Filiala București – Literatură pentru Copii și Tineret, Filiala București – Poezie, Filiala București – Proză și Filiala București – Traduceri Literare. În prezent, U.S.R. cuprinde 2600 de membri care activează în 19 Filiale organizate în România şi în Filiala Chişinău din Republica Moldova

* Acum 34 de ani (1990) era înfiinţat Muzeul Naţional al Aviaţiei Române, ca instituţie de sine stătătoare, la iniţiativa conducerii Forţelor Aeriene. Ideea înfiinţării unui muzeu cu specific aviatic în România a fost exprimată de Nicolae Iorga, dar demersuri concrete, desfăşurate de Liga Naţională Aeronautică, au apărut după Primul Război Mondial. Asociaţia a reuşit să adune material suficient pentru un muzeu, material în principal capturat de armata română din timpul ostilităţilor militare. După evenimentele din decembrie 1989 ideea înfiinţării unui muzeu aviatic a fost readusă în discuţie. În cele din urmă, la 2 martie 1990, muzeul a fost înfiinţat prin HG. nr. 197. La început muzeul a fucţionat în câteva corturi de campanie şi era amplasat pe aerodromul militar de la Otopeni, în cadrul Bazei 90 Transport Aerian. Ulterior muzeul primeşte din partea Comandamentului Aviaţiei Militare un sediu aflat în apropierea Aeroportului Internaţional Băneasa. Începând din 2 martie 2000 muzeul a fost mutat într-un spaţiu situat în vecinătatea Aeroportului Internaţional Otopeni. Muzeul a fost inaugurat la 18 martie 2006 în actualul spaţiu de pe Str. Fabrica de Glucoză nr. 2-4, sector 2

* În urmă cu 32 de ani (1992) Republica Moldova a devenit membru al ONU, odată cu adoptarea de către Adunarea Generală ONU a Rezoluţiei A/RES/46/223. Imediat după aderarea Republicii Moldova la ONU, mai multe din aceste agenţii, fonduri şi programe şi-au deschis, cu acordul Guvernului RM, oficii în ţară în vederea susţinerii activităţilor de promovare a democraţiei, bunei guvernări, prosperităţii, drepturilor omului şi consolidarea unui stat de drept modern şi european. La ora actuală, activitatea ONU în Moldova se desfăşoară în conformitate cu Acordul de Parteneriat ONU – Republica Moldova şi planul de acţiuni pentru perioada 2013-2017, care a fost semnat la Chişinău în decembrie 2012, de Şeful Guvernului Republicii Moldova, Rezidentul Coordonator ONU şi reprezentanţii organizaţiilor ONU în Republica Moldova

Aniversări – Comemorări

– 1769: A murit Bod Péter, cărturar umanist și istoric de etnie secuiască, figura cea mai reprezentativă a istoriografiei maghiare transilvănene în secolul al XVIII-lea (n. 1712) – 255 de ani

– 1895: S-a născut Eugen Relgis (pseudonimul anagramă al lui Eisig Siegler), eseist, poet, romacier, sociolog, publicist şi traducător; remarcabilă personalitate a mişcării umanitariste şi pacifiste internaţionale (m. 1987, la Montevideo/Uruguay, unde s-a stabilit după cel de-al Doilea Război Mondial)

– 1899: S-a născut Dan Theodorescu, medic chirurg stomatolog; fondator al „Revistei române de stomatologie” (1937) şi al Societăţii române de stomatologie (1938); organizator al Şcolii de surori de stomatologie (1941) şi al Şcolii de tehnicieni dentari (1943) din Bucureşti (m. 1948) – 125 de ani

– 1900: S-a născut Nicolae Lungu, profesor, dirijor, compozitor; fondator şi dirijor al Societăţii corale „România” (1934-1949), dirijor al Coralei Patriarhiei Române (1947-1985), care în onoarea lui îi poartă numele (m. 1993)

– 1901: S-a născut inginerul Tudor Tănăsescu; lui i se datorează închegarea unui învăţământ politehnic pentru radiotelecomunicaţii, dezvoltarea radiodifuziunii, începuturile industriei române de electronică ş.a.; membru corespondent al Academiei Române din 1952 (m. 1961)

– 1901: S-a născut economistul Victor Jinga, profesor la Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale din Cluj; pentru convingerile sale politice a fost întemniţat, între anii 1949 şi 1963, în închisorile comuniste (m. 1990)

– 1905: S-a născut Radu Gyr (pseudonimul lui Radu Ștefan Demetrescu), poet, dramaturg şi eseist; pentru apropierea sa de mişcarea legionară a făcut aproape 20 de ani de detenţie politică; a cântat în poezia sa toată pătimirea unei generaţii care a suferit în închisorile comuniste (m. 1975)

– 1905: S-a născut Mircea Mancaş, estetician şi critic literar; cadru didactic la Institutele de Artă din Iaşi şi, apoi, din Cluj, a fost preocupat de problemele istorice şi teoretice ale teatrului românesc (m. 1995)

– 1925: S-a născut dirijorul Edgar Cosma (m. 2006)

– 1929: S-a născut pictorul, restauratorul şi profesorul Constantin Blendea (m. 2012) – 95 de ani

– 1932: S-a născut Petre Ghelmez, poet, scriitor, publicist, editor; o mare parte din creaţia sa literară a dedicat-o copiilor (m. 2001)

– 1940: S-a născut Sanda Golopenţia-Eretescu, lingvistă, eseistă, folcloristă, memorialistă, traducătoare, publicistă şi profesoară; a contribuit la afirmarea cercetării semiotice a folclorului românesc; în 1980 a emigrat în SUA

– 1942: S-a născut interpretul de muzică populară şi profesorul Gavriil Prunoiu, un nume de referinţă în istoria culturii tradiţionale românești; a avut o contribuţie esenţială la înfiinţarea mai multor secţii de muzică vocală tradiţională românească la mai multe licee de muzică din ţară și a sprijinit crearea clasei de nai la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti (m. 2021)

– 1945: S-a născut Corneliu „Bibi” Ionescu, membru fondator şi basist al trupei rock Sfinx (m. 2022)

– 1957: S-a născut poetul Călin Angelescu; stabilit în Olanda în 1991 (m. 2002)

– 1964: A murit inginerul Nicolae Vasilescu-Karpen; importante lucrări în domeniul electrotehnicii, hidromecanicii şi al construcţiilor; membru titular al Academiei Române din 1923, vicepreşedinte al acestui for (1929-1932; 1942-1944) (n. 1870) – 60 de ani

– 1966: S-a născut actriţa de teatru, film şi divertisment Emilia Popescu

– 1968: A murit, în Marea Britanie, Grigore Nandriş, filolog, lingvist şi memorialist, profesor la universităţile din Cernăuţi, Bucureşti, Londra şi Oxford (n. 1895)

– 1977: A murit astronomul, seismologul şi profesorul Ioan Curea, considerat pionierul seismologiei moderne din România (n. 1901)

– 1981: A murit Maria Andriescu, solistă vocală şi compozitoare (n. 1878)

– 1985: A murit Haralambie Mihăescu, lingvist şi filolog; specialist în limbile clasice; autor de ediţii critice; membru corespondent al Academiei Române din 1965 (n. 1907)

– 1989: Braşoveanul Liviu Corneliu Babeş şi-a dat foc pe pârtia Bradul din Poiana Braşov, în semn de protest faţă de regimul comunist; a fost dus la Spitalul Județean din Brașov, unde a murit după câteva ore; prin Legea nr. 93 din 3 iunie 1997, Liviu Cornel Babeș a fost declarat erou-martir; în prezent, o stradă din Brașov poartă numele lui Liviu Cornel Babeș; în data de 2 martie 2007, în memoria martirului a fost dezvelită o placă de bronz comemorativă pe soclu, în curtea Bisericii din Poiana Brașov (n. 1942) – 35 de ani

– 1993: A murit inginerul agronom (fitopatolog) Eugen Rădulescu; cercetări privind rezistenţa cerealelor la diverse boli şi biologia agenţilor fitopatogeni; membru titular al Academiei Române din 1963 (n. 1904)

– 2008: A murit Jules Perahim, pictor şi grafician român, stabilit în Franţa; una din figurile reprezentative ale avangardismului suprarealist românesc (n. 1914)

– 2013: A murit graficianul şi caricaturistul Albert Poch (n. 1930)

– 2013: A murit omul de radio, ziaristul şi scriitorul Dan Ursuleanu; din 1966 a fost reporter, apoi realizator la Programul 3 al Radiodifuziunii Române, unde a realizat emisiuni din diverse domenii; dintre cele mai cunoscute emisiuni de radio au fost „Logicon” (concurs de teste, probleme şi jocuri logice) şi „Exploratorii lumii de mâine”, singurul şi cel mai longeviv program SF din estul Europei (n. 1942, la Cernăuţi, azi în Ucraina)

– 2017: A murit József Haller, grafician, sculptor, pictor şi scenograf; timp de 40 de ani a fost pictor scenograf la Teatrul de Tineret şi de Păpuşi Ariel, unde a conceput decorurile, costumele şi păpuşile a peste 120 de piese (n. 1935)

– 2018: A murit cântăreața de muzică populară Maria Tudor (n. 1947)

– 2019: A murit Gheorghe Udubașa, geolog cu o bogată carieră internațională, profesor; este recunoscut ca unul dintre marii mineralogi şi metalogenişti ai României; membru titular al Academiei Române din 2017 (n. 1938) – 5 ani

– 2021: A murit Ibrahima Keita, gravor, pictor, desenator, teoretician, muzeograf expert şi profesor originar din Guineea; s-a remarcat printr-o activitate deosebită în cadrul muzeului de Artă din Tulcea, unde a profesat o viață (n. 1949)

EVENIMENTE EXTERNE

– Vatican: Papa Francisc se întâlnește cu cancelarul german Olaf Scholz

– Argentina: Discurs anual al preşedintelui Javier Milei în faţa Adunării legislative

– Belgrad, Serbia: Președintele sârb, Aleksandar Vucic, se adresează națiunii

– Iran: Primele rezultate ale alegerilor legislative şi pentru Adunarea experţilor

– Toronto: Prim-ministrul italian Giorgia Meloni efectuează o vizită în Canada

– Washington: Demonstrație pentru a cere încetarea focului în Gaza și Rafah

– Tunis: Miting la apelul centrului sindical UGTT pentru a protesta împotriva blocării negocierilor salariale

– Londra: Ceremonia de decernare a premiilor BRIT, acordate anual în Regatul Unit începând din 1977 de către BPI celor mai remarcabili cântăreți britanici

– Singapore: Taylor Swift susţine primul dintre cele şase concerte sold-out din cadrul turneului Eras

– Cap Canaveral, SUA: Decolarea echipajului Crew-8 spre Staţia Spaţială Internaţională

– Sydney: Parada minorităților sexuale de la Sydney, de Mardi Gras

Aniversări – Comemorări

– 2 – 8.III: „Ziua Internaţională a Datelor Deschise” („International Open Data Day”)  este o sărbătoare anuală a datelor deschise în întreaga lume și reprezintă o ocazie de a demonstra beneficiile datelor deschise și de a încuraja reutilizarea acestora în administrație, societate civilă și jurnalism. Grupuri din fiecare țară pot crea evenimente locale în ziua din acest interval (2-8 mar.) în care vor folosi date deschise în comunitățile lor. ODD este condusă de Open Knowledge Foundation (OKFN). Anul acesta accentul va fi pus pe modul în care datele deschise sunt un jucător cheie în atingerea Obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD) ale ONU

– „Ziua Memoriei” în Republica Moldova (Ziua de comemorare a celor căzuţi în conflictul armat din 1991-1992 pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova şi a victimelor acestui conflict

– 1729: A murit Francesco Bianchini, filosof şi om de ştiinţă italian (n. 1662) – 295 de ani

– 1797: S-a născut Étienne Mulsant, entomolog şi ornitolog francez (m. 1880)

– 1817: S-a născut Arany Jấnos, poet, prozator, jurnalist, traducător şi profesor ungar (m. 1882)

– 1820: S-a născut scriitorul olandez Multatuli (pseudonimul lui Edward Douwes Dekker), cunoscut prin romanul cu caracter autobiografic, satiric şi pamfletar „Max Havellar” (m. 1887). NOTĂ: „Multa tuli” este un termen latin care înseamnă „am îndurat multe”

– 1824: S-a născut compozitorul ceh Bedřich Smetana (m. 1884) – 200 de ani

– 1895: A murit pictoriţa franceză Berthe Morisot (n. 1841)

– 1900: S-a născut Kurt Weil, compozitor german naturalizat american în 1943 (m. 1950)

– 1904: S-a născut Theodor Seuss Geisel, cunoscut ca Dr. Seuss, scriitor al unor vestite cărți pentru copii, ilustrator, caricaturist politic, creator de film și poet american (m. 1991) – 120 de ani

– 1915: A murit fiziologul francez Charles Jacques Bouchard; de numele său se leagă descoperirea cauzei insuficienţei musculaturii stomacului („boala lui Bouchard”); în 1870 a elaborat o nouă metodă de dozare a globulelor în sânge, iar în 1884 a introdus tratamentul antiseptic al maladiilor infecţioase; membru de onoare străin al Academiei Române (1911) (n. 1837)

– 1924: S-a născut Antonín Jaroslav Liehm, scriitor, editor, traducător și publicist de origine cehă, stabilit la Paris; în 1984, a fondat revista de cultură europeană Lettre Internationale (m. 2020) – 100 de ani

– 1924: S-a născut Michael Sela, imunolog, chimist, profesor universitar și biolog israelian; a ajutat la dezvoltarea medicamentelor pentru tratarea sclerozei multiple și a cancerului; membru de onoare al Academiei Române din 1991 (m. 2022) – 100 de ani

– 1930: S-a născut Tom Wolfe (nume complet: Thomas Kennerly Wolfe Jr.), romancier, eseist, scenarist și jurnalist american; unul dintre iniţiatorii mişcării „noul jurnalism” (m. 2018)

– 1930: A murit David Herbert Lawrence, prozator, poet şi eseist britanic (n. 1885)

– 1931: S-a născut Mihail Gorbaciov, om politic sovietic; secretar general al PCUS (1985-1991); preşedinte al Sovietului Suprem al URSS (1988-1991); preşedinte al URSS (1990-1991); în plan intern, a iniţiat o politică de radicală reformare a societăţii sovietice (glasnost şi perestroika), iar pe plan extern a contribuit la încheierea „Războiului rece” şi a netezit drumul spre reunificarea Germaniei şi spre liberalizarea Europei de Est; Premiul Nobel pentru pace în 1990 (m. 2022)

– 1937: S-a născut Abdelaziz Bouteflika, fost preşedinte al Republicii Algeriene Democratice şi Populare (din aprilie 1999 până în 2019), fiind cel mai longeviv președinte din istoria țării (m. 2021)

– 1939: A murit egiptologul englez Howard Carter; a făcut săpături în Egipt, în Valea Regilor (porţiune pe versantul drept al văii Nilului, în amonte de Luxor, unde au fost săpate în stâncă mormintele principalilor faraoni din dinastiile 11-19); la 26.XI.1922 a descoperit mormântul faraonului Tutankhamon (1333-1325 î.H) (n. 1873) – 85 de ani

– 1940: S-a născut actorul, regizorul şi scenaristul spaniol Ricardo Palacios (m. 2015)

– 1940: A murit Ricardo Miró, considerat cel mai mare poet naţional panamez (n. 1883)

– 1942: S-a născut scriitorul american John Irving (pe numele său adevărat John Wallace Blunt, Jr.)

– 1945: A murit Emily Carr, pictoriţă şi scriitoare canadiană; a reflectat în multe dintre lucrările sale viaţa şi ritualurile indienilor americani (n. 1871)

– 1946: S-a născut medicul şi profesorul austriac Felix Unger, unul dintre cei mai importanţi specialişti de inimă din lume; a efectuat prima operaţie de transplant de inimă artificială din Europa, în anul 1986; în anul 1990 a înfiinţat, împreună cu Cardinalul König şi prof. Lobkowicz, Academia Europeană de Ştiinţe şi Arte, care numără peste 2000 de oameni de ştiinţă şi artă, printre care numeroşi laureaţi ai Premiului Nobel

– 1948: S-a născut Rory Gallagher, chitarist, compozitor şi cântăreţ, pionier al rock-ului irlandez (m. 1995)

– 1962: S-a născut Jon Bon Jovi (pe numele adevărat John Francis Bongiovi), compozitor, cântăreţ rock şi actor de film american

– 1968: S-a născut Daniel (Wroughton) Craig, actor britanic cunoscut mai ales din rolul principal jucat în filmul „James Bond”

– 1972: A murit soprana germană de coloratură Erna Sack (n. 1898)

– 1991: A murit Serge Gainsbourg, poet, cantautor, actor şi regizor francez (n. 1928)

– 1998: A murit Lucien Bodard, publicist şi scriitor francez; ca reporter al ziarului „France Soir” (1948-1975), a fost corespondent de război în Indochina (1948-1955) (n. 1914)

– 2007: A murit scriitorul francez de origine rusă Henri Troyat (n. 1911)

– 2018: A murit dirijorul și regizorul muzical spaniol Jesus Lopez Cobos (n. 1940)

– 2019: A murit fotograful grec Yannis Behrakis, angajat al agenţiei Reuters timp de trei decenii şi laureat al unor premii de prestigiu, în special pentru reportajele sale despre „Primăvara arabă” şi criza refugiaţilor (n. 1960) – 5 ani

– 2020: A murit Louis James Lipton, scriitor, poet liric, textier, actor, profesor de comedie, prezentator american de televiziune; în 1994 a lansat emisiunea „Inside the Actors Studio”, pentru care, timp de aproape 25 de ani, a intervievat vedete (n. 1926)

– 2021: A murit cântărețul, compozitorul și percuționistul jamaican Bunny Wailer (nume real Neville O’Riley Livingston), o legendă a muzicii reggae; membru fondator al grupului de reggae „The Wailers”, alături de Bob Marley și Peter Tosh; a câștigat trei premii Grammy (n. 1947)

– 2023: A murit compozitorul, interpretul de jazz și saxofonistul american Wayne Shorter; unul dintre cei mai mari saxofoniști de jazz ai tuturor timpurilor; autorul unora dintre cele mai apreciate compoziţii de jazz din lume şi al cărui stil interpretativ tânguitor a schimbat sunetul jazzului în anii ’60 ai secolului XX, înainte să exploreze genul muzical rock-fusion; a fost recompensat cu numeroase premii şi distincţii, inclusiv cu 12 premii Grammy şi cu Polar Music Prize (n. 1933) – 1 an