Preşedintele Bulgariei s-a întâlnit cu omologul său din Turcia

Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, s-a întâlnit cu omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, în cadrul Forumului diplomaţiei din Antalya. După întrevedere, şeful statului bulgar a declarat că prioritatea pentru Bulgaria şi Turcia rămâne viziunea extinderii cooperării comerciale şi economice şi a conectivităţii. „L-am invitat pe preşedintele Turciei să viziteze Bulgaria şi sper că se va întâmpla anul acesta, dar depinde, bineînţeles, dacă vom avea un guvern stabil. Vizita sa în Bulgaria trebuie pregătită foarte serios cu noi memorandumuri şi actualizări ale celor vechi, un forum de afaceri şi deschiderea de noi oportunităţi de cooperare. Repet – este important să avem un guvern stabil”, a subliniat Radev./ddaniela/cpodea

www.bnr.bg – 2 martie