Autoritățile de la PTF Borș 2 și Nădlac 2 nu au permis intrarea în țară a şapte automarfare încărcate cu 55 de tone de deșeuri

Autoritățile de la punctele de trecere a frontierei Borș 2 și Nădlac 2 nu au permis intrarea în țară a şapte automarfare încărcate cu 55 de tone de deșeuri. Șoferii nu au putut prezenta documentele necesare importului, conform legii, astfel încât autoritățile de control nu au permis intrarea pe teritoriul României a mijloacelor de transport. Tirurile erau conduse de șase cetățeni români și un olandez. Aceștia transportau mobilă și cauciucuri second-hand, articole de menaj și jucării de la diferite societăți comerciale din Belgia, Olanda, Franța, Suedia și Germania pentru firme din România. După verificările efectuate împreună cu comisarii de mediu, s-a constatat că automarfarele erau, de fapt, încărcate cu deșeuri, pentru care șoferii nu au prezentat documentația necesară prevăzută de lege – ne-a informat corespondentul nostru Ioan Suciu./avladucu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 4 martie)