Autor:Alexandru Balaci
Motto:
„Viaţa mea a fost o luptă continuă în scopul de a croi pentru România un loc în viaţa lumii, apărându-i, totodată, interesele naţionale” (Nicolae Titulescu)
La 4 martie 1882 s-a născut Nicolae Titulescu. Avea să ajungă un mare om politic, jurist, profesor şi, mai ales, un strălucit diplomat. A fost ministru de externe (1927-1928 şi 1932-1936); delegat permanent (1920-1936) al României la Liga Naţiunilor (al cărei preşedinte a fost în 1930 şi 1931). A desfășurat o vie activitate diplomatică pentru întărirea securităţii şi integrităţii teritoriale a României, mai ales după instaurarea naţional-socialismului în Germania. Îndepărtat din Guvern, de Carol al II-lea, în august 1936, a emigrat în Franţa, unde şi-a continuat activitatea de promovare a ideii de asigurare şi menţinere a păcii în lume.
A fost membru titular al Academiei Române din 1935. A murit în 1941, la Cannes, Franţa.
O activitate diplomatică concentrată pe menținerea păcii
Personalitate recunoscută internațional în domeniul diplomaţiei, a avut un rol esenţial în recunoaşterea unităţii României în plan extern . I se atribuie introducerea ideii de “spiritualizare a frontierelor”, care presupune o apropiere transnaţională bazată pe valorile spirituale şi culturale. Titulescu a atras simpatiile unor personalităţi importante din viaţa publică franceză şi sovietică printre care A. F. Frangulis, Edouard Herriot şi Maxim Litvinov. Datorită abilităţilor şi realizărilor sale a fost supranumit “Ministrul Europei”. A fost preşedinte al Academiei Diplomatice Internaţionale, preşedinte de onoare al Comitetului Român al Reuniunii Internaţionale pentru Pace şi doctor honoris causa la universităţile din Bratislava şi Atena. Preşedintele Academiei Diplomatice Internaţionale, Frangulis, spunea despre Titulescu că: „ a fost, poate, cel mai mare diplomat al timpului său, care a reuşit să rămână român fiind în acelaşi timp european”. Sugestive sunt şi cuvintele lui Paul Valéry despre Titulescu „ A fost poate singurul om extraordinar pe care l-am întâlnit
Anterior deputat și ministru de Finanțe, din 1921 a funcţionat ca reprezentant permanent al României la Liga Naţiunilor, urmând să fie ales de două ori preşedinte al acesteia în perioada 1930-1932. Procesul optanţilor unguri, în cadrul căruia diplomatul român a trebuit să se dueleze cu reprezentantul părţii maghiare, marele jurist Appony, l-a înfăţişat lumii diplomatice ca un mare orator, aducându-i şi primul mare succes la Societatea Naţiunilor. În acelaşi timp şi-a atras simpatiile unor personalităţi de seamă ale perioadei respective: Jean Louis Barthou, Aristide Briand, Edouard Herriot, Austin Chamberlain, Maksim Litvinov. În acest sens Eduard Herriot declara: „Acest ministru al unei ţări mici face politică în stil mare”. Din această funcţie, a luptat pentru păstrarea graniţelor aşa cum au fost stabilite prin tratatele de pace de la Paris şi pentru buna cooperare a marilor puteri cu statele mici.
În acest sens, a depus eforturi pentru încheierea Micii Înţelegeri (1933) şi a Înţelegerii Balcanice (1934) cu scopul protejării României de invadatori. S-a remarcat prin relaţiile bune pe care le-a avut cu ministrul de externe sovietic, Maxim Litvinov şi pentru susţinerea stângii politice. În direcţia conservării păcii generale se înscriu şi intervenţiile lui Titulescu în cadrul Conferinţei diplomatice internaţionale pentru reducerea şi limitarea armamentelor , desfăşurată la Geneva între anii 1932 şi 1934 , unde acesta a susţinut necesitatea reducerii bugetelor militare în raport cu situaţia specifică a fiecărui stat, ca una dintre măsurile concrete menite a favoriza dezarmarea.
Nicolae Titulescu dovedea, în discursul său, un deosebit talent oratoric, dublat de stăpînirea noţiunilor, aceste calităţi făcîndu-l extrem de apreciat în toate forurile internaţionale. Titulescu a dovedit, de asemenea, un talent anticipativ de excepţie al evenimentelor, aducînd în discuţie idei care, peste ani, aveau să se dovedească de o mare acurateţe şi pertinenţă. A avut curajul să spună lucrurilor pe nume, mai ales la Liga Naţiunilor, în privinţa primejdiei fasciste şi hitleriste, reprezentată în Europa de regimurile lui Mussolini şi Hitler, sau de ideile Partidului Comunist Român.În toamna anului 1930 este ales preşedinte al Societăţii Naţiunilor, aproape în unanimitate, iar în anul următor a fost ales pentru a doua oară în această funcţie, un lucru care nu era conform uzanţelor.
Nicolae Titulescu a ocupat de trei ori poziţia de Ministru al Afacerilor Străine în perioada 1928-1936. A dus o politica vie împotriva nazismului şi a regimurilor de dreapta în general, realizând pericolul pe care acestea îl reprezentau pentru siguranţa frontierelor României. În acest sens, a depus eforturi pentru încheierea Micii Înţelegeri (1933) şi a Înţelegerii Balcanice (1934) cu scopul protejării României de invadatori.
În anul 1935 devine membru titular al Academiei Române. În același an, realismul gîndirii lui Titulescu şi activitatea sa prodigioasă în slujba păcii au determinat Consiliul profesoral al Facultăţii de Litere şi Filosofie din Iaşi să adopte, la 7 februarie, hotărîrea de a-l recomanda pe Nicolae Titulescu la Premiul Nobel pentru Pace pe anul 1935, şi cu sprijinul altor personalităţi politice ale vremii, dar, se pare, anumite jocuri de culise au împiedicat concretizarea în acest fel a unei recunoaşteri de largă expresie naţională şi internaţională.
Acuzat de bolșevism de Carol al II-lea, care îi incuviințase anterior misiunea de închegare a relaţiilor sovieto-române la Montreaux, Titulescu prevăzuse consecințele marelui război care avea să vină, ştia că micul regat şi-ar fi putut asigura un puternic aliat. „Am fost, sunt şi voi rămâne partizanul unui pact de asistenţă mutuală cu URSS, atâta timp cât statul acesta va practica politica de pace şi de apropiere între popoare pe care a practicat-o în ultimii ani. Tratatul de asistenţă între România şi URSS este necesar României, fie că Germania face război cu URSS, fie că se înţelege cu ea. Şi acest tratat va trebui să fie făcut în timp util, cu România, altminteri apropierea germano-rusă se va face fără noi şi pe spatele nostru“, scria Titulescu în vara lui 1937. Doi ani mai târziu, la Moscova, era semnat pactul Ribbentrop-Molotov, care pecetluia soarta Europei.
Deşi se afla în afara graniţelor ţării, Titulescu şi-a continuat activitatea şi a militat pentru evitarea războiului, prin conferinţe şi articole. A conferenţiat în Franţa şi în Marea Britanie (aici şi-a ţinut prelegerile în Camera Comunelor şi la universităţile Oxford şi Cambridge).
La marcarea centenarului său, în 1982, i s-a atribuit titlul de „Om al secolului pentru pace şi înţelegere internaţională“, act de rezonanţă mondială.
În Testamentul său, redactat la 5 ianuarie 1940, la Saint Moritz, în Elveţia, Titulescu arăta: „În ce mă priveşte, cum m-am considerat totdeauna ca un soldat al teritoriilor alipite României între 1918 şi 1920, doresc să fiu îngropat la Braşov, într-un loc ceva mai la o parte. Prietenii mei din Ardeal vor şti să găsească un loc potrivit dorinţei mele. Take Ionescu sus la Sinaia şi eu la picioarele lui, jos la Braşov, pentru repauzul etern, este felul cel mai convenabil şi doresc ca locuitorii Braşovului să accepte rugămintea mea“. Stabilit la Cannes, departe de ţara pe care a reprezentat-o ani la rînd cu demnitate şi strălucire, Titulescu trece la cele veşnice, după o lungă suferință, la 14 martie 1941, la Hotelul Carlton, fiind înmormîntat pe 24 martie, în cimitirul Bisericii ortodoxe ruse „Sf. Mihail“ din acelaşi oraş, în pofida dorinţei sale testamentare, regimul politic al vremii nefiind de acord cu înhumarea sa în ţară.
După mai bine de 50 de ani de la trecerea sa la Domnul, în 14 martie 1992, rămăşiţele sale pămînteşti au fost aduse în ţară şi înhumate în curtea Bisericii „Sfîntul Nicolae” din Şcheii Braşovului, conform dorinţei testamentare exprese a marelui om politic.
Bibliografie
Calendar Rador
https://www.titulescu.eu/wp-content/uploads/2013/08/Nicolae-Titulescu-Opera-politico-diplomatica-1937-partea-III.pdf
https://nicolaetitulescu.eu/wp-content/uploads/2022/10/muzeul-oltului-1-2011-muzeul-judetean-olt_211.pdf
https://www.britannica.com/biography/Nicolae-Titulescu
