Introducere
Acum 629 de ani, în 1395, era încheiat, în condiţii de deplină egalitate, Tratatul antiotoman de la Braşov, dintre Mircea cel Bătrân şi Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei. Tratatul a reprezentat prima alianţă militară românească antiotomană. Cu acest prilej, domnul Ţării Româneşti a fost recunoscut cu titlurile de duce de Făgăraş şi ban de Severin
Context
În 1394 se duce lupta de la Rovine. Cronicarul turc Orudj consemnează că „s-a dat o mare bătălie”, că „din amândouă părţile au murit mulţi oameni” şi că, la sfârşit, sultanul „se retrăgea plin de demnitate”. La rândul lor, cronicile slave arată că „lănci nenumărate s-au frânt şi s-au tras atâtea săgeţi, încât cerul nu se putea vedea de mulţimea lor”, adăugând că, din cauza pierderilor suferite, Bayezid „s-a spăimântat şi a fugit. Iar râul acela curgea roşu de sângele ce ieşea din mulţimea trupurilor căzute”. Mircea cel Bătrân marchează un succes clar din punctul de vedere al daunelor provocate adversarului. Totuși, turcii erau prea mulți pentru a fi goniți peste Dunăre. Un pretendent, Vlad, este pus de otomani pe tron. Mircea mai dă o luptă nefavorabilă în zona Curții de Argeș și se refugiază la Brașov. Era nevoie de măsuri suplimentare.
O înțelegere care aduce noi garanții
Mircea cel Bătrân era un aliat important al Moldovei în lupta împotriva expansiunii otomane. Tratatul de la Brașov a fost un moment cheie în consolidarea frontului creștin împotriva amenințării otomane, care a afectat direct și Moldova. Acest tratat a fost unul dintre numeroasele eforturi de a uni principatele românești și alte forțe europene împotriva Imperiului Otoman.
Documentul, încheiat pe 7 martie 1395 în condiții de egalitate cu regele maghiar Sigismund de Luxembrug, era îndreptat “împotriva acelor vrăjmasi cumpliţi, vicleni şi neîmpăcaţi duşmani ai noştri care sunt turcii”.
Tratatul stabilea scop, strategie și acţiuni comune contra otomanilor. Mircea cel Bătrân se angaja: “ca ori de câte ori de acum înainte regele maghiar va merge cu oştirea să împotriva aşa-zişilor turci sau împotriva unor părtaşi ai lor atunci tot cu oştirea, oamenii şi toată puterea noastră să fim datori a merge cu dânsul de asemenea noi înşine împotriva acelora”. Dacă însă regele nu ar fi venit în persoană şi ar fi trimis doar oştirea, Mircea urma să procedeze la fel ca un egal al regelui, angajându-se să asigure liberă trecere precum şi hrană necesară, contra cost, oştirii regale ce va merge în părţile lui Dobrotici sau în orice alte locuri. Unii istorici spun însă că, încă din preambulul documentului, Mircea recunoaște prestarea jurământului de omagiu de către el și de către boierii săi:„sub credința și jurământul nostru și al boierilor noștri, prestat de noi mai înainte, după cum se cuvine” (sub fide et iuramento nostris et baronum nostrorum, per nos prius debite prestitis).
Documentul este un angajament al domnitorului român în cruciada antiotomană pe care o planifica regele maghiar. Este prevăzut gradul de implicare al lui Mircea în funcție de participarea personală a regelui și de necesitățile oastei cruciate, protejând Țara Românească față de abuzurile oștenilor. Acest act atestă că Sigismund planifica o cruciadă împotriva turcilor, cu scopul de a-i îndepărta de la linia Dunării. Este, de fapt, primul document care atestă planificarea cruciadei de la Nicopole din 1396. În răspuns la ajutorul oferit de Mircea, regele maghiar se obliga să-l sprijine în cazul în care ar fi fost atacat de turci. În toate orașele și cetățile cucerite de la turci urmau să fie puse garnizoane ale lui Mircea, dublate de cele ale lui Sigismund. Principala prevedere a tratatului de la Braşov era că regele maghiar îi recunoştea lui Mircea cel Bătrân stăpânirea asupra Banatului de Severin, Amlaşului, Făgăraşului, posesiuni pierdute de Radu I. Domnul muntean fusese gonit din țara lui, iar tratatul de Brașov îl întărește cu pecetea mică, cea destinată actelor interne, nu cu pecetea mare, destinată actelor externe. În timpul retragerii Mircea nu avusese timp să recupereze toate bunurile care îi aparțineau. Calitățile militare și diplomatice au suplinit acest neajuns ce l-ar fi putut transforma într-un veșic domn fără tron.
În baza documentului de la Brașov, pe 6 aprilie armatele lui Mircea și Sigismund sunt gata de plecare spre Țara Românească. Luptele efective au avut loc în luna mai și au dus la recâștigarea cetății Turnu, însă Vlad, cel uns de turci, n-a putut fi gonit. El îndrăznește să atace în munți oastea maghiară ce se întorcea de la Turnu și-i pricinuiește mari pierderi. În urma acestei biruințe, Vlad păstrează cel puțin jumătatea de răsărit a țării, inclusiv Argeșul. Din această reședință, dă pe 28 mai 1396 act omagial către Vladislav Iagello, regele Poloniei, către soția acestuia Hedviga și urmașii lor, făgăduind credință și ascultare. Dacă Vlad n-ar fi stăpânit în Argeș, un asemena act, cu indicația precisă a datei și locului, n-ar fi putut exista. Mircea fie a rămas stăpân pe doar pe Oltenia, fie s-a retras în Ardeal. Vlad va ieși de pe scena istorie la sfârșitul lui 1396, când Mircea cel Bătrân redevine domn al Ungro-Vlahiei.
Autor:Alexandru Balaci
Bibliografie
Calendar Rador
https://historia.ro/sectiune/general/un-mit-al-istoriografiei-romane-alianta-dintre-574567.html
http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Anul:1395
