O a doua femeie a depus plângere pentru viol împotriva rapperului Lomepal – pe numele real Antoine Valentinelli – care a fost confruntat cu acuzatoarele sale în timpul arestului poliției săptămâna trecută, în cadrul unei anchete preliminare care îl vizează la Paris, a aflat, miercuri, AFP din surse apropiate subiectului. După aceste confruntări, „măsura custodiei” cântărețului a fost „ridicată pentru continuarea cercetărilor preliminare”, a indicat Parchetul din Paris, solicitat de AFP.
Cercetările au fost declanșate după depunerea, în 2020, a unei plângeri venite din partea unei cunoștințe a rapperului, care l-a acuzat că a violat-o în 2017 la New York. A doua femeie a depus plângere la sfârșitul anului 2023, denunțând acte de viol în 2018, care au avut loc în Franța, potrivit a două dintre sursele apropiate cazului. În ambele cazuri, faptele ar fi avut loc „la domiciliul reclamantelor”, a adăugat o altă sursă apropiată dosarului.
Convocat marți, 27 februarie, fenomenul muzicii rap franceze, în vârstă de 32 de ani cu trei milioane de ascultători lunari pe platforma muzicală Spotify, a fost plasat în arestul poliției în sediul districtului 3 al poliției judiciare din Paris, înainte de a fi eliberat a doua zi, potrivit unei surse apropiate cazului.
„Clientul nostru nu va vorbi pentru moment, pentru că vrea să lase justiția să îi facă treaba în linişte”, au declarat pentru AFP avocatele sale, Jacqueline Laffont și Julie Benedetti. „A fost audiat îndelung, a putut să răspundă cu precizie și să ofere elemente materiale decisive”, au asigurat acestea. „Clasificarea penală a faptelor pretinse este supusă dezbaterii”, ai mai adugat avocatele sale, afirmând că „continuarea anchetei va face posibilă stabilirea nevinovăției sale”.
Anul trecut, la începutul lunii august, după ce ancheta a fost dezvăluită în presă, cântărețul a vorbit pe contul său de Instagram. „Am forțat pe cineva să facă ceva? Nu. Au fost lucruri ilegale? Nu. Și nu îl voi lăsa niciodată să spună asta”, a scris el.
Rapperul a evoluat la festivalul Electronic Beaches din Cannes (Alpes-Maritimes) câteva zile mai târziu. În schimb, i-a anulat concertul la festivalul Cabaret Vert din Charleville-Mézières (Ardenne), programat la mijlocul lunii august, considerând „că era necesar un timp de retragere și tăcere” deși prezumția de nevinovăție este „un principiu fundamental”.
Antoine Valentinelli și-a început cariera de artist în 2010. În 2017, primul său album, „Flip” l-a făcut star. Cel mai recent album al său „Bad Order” a fost lansat în 2022. (www.lefigaro.fr – 6 martie)/rcostea
RADOR RADIO ROMÂNIA (7 martie)