Realizator: Ciprian Sasu – Casa Națională de Asigurări de Sănătate a lansat la începutul săptămânii noul ghid al asiguratului în scopul informării corecte, complete și accesibile a persoanelor asigurate. Potrivit reprezentanților CNAS, pacienții trebuie să știe că au dreptul să își aleagă un medic de familie pe care îl pot schimba dacă nu sunt mulțumiți de serviciile sale. De asemenea, au dreptul la servicii medicale ambulatorii și de urgență în spitalele aflate în contract cu casele de sănătate, precum și la tratament fizioterapeutic și de recuperare. În același timp, ei au și o serie de obligații, după cum a declarat pentru Radio Constanța purtătorul de cuvânt al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Constanța, Aura Drăgoi.
Aura Drăgoi: Este obligatoriu ca aceștia să se înscrie pe lista unui medic de familie, să-și anunțe medicul de familie ori de câte ori apar modificări în starea lor de sănătate, să se prezinte la controalele profilatice și periodice, să respecte tratamentul și indicațiile medicului și, de asemenea, să achite contribuția datorată fondului, precum și suma reprezentând coplata sau contribuția personală, în condițiile legii.
Realizator: Ghidul poate fi consultat atât pe site-ul CNAS, cât și pe paginile de internet ale caselor județene./RADOR RADIO ROMÂNIA/rpatulea/ilapadat
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 10 martie)