Evreii ultraortodocşi ameninţă că vor pleca din ţară dacă vor fi obligaţi să se înroleze

Liderii israelieni au respins ameninţările privind un posibil exod în masă din ţară al evreilor ultraortodocşi dacă aceştia vor fi recrutaţi în armată. Rabinul-şef sefard din Israel, Yitzhak Yosef, a declarat sâmbătă că în cazul în care guvernul îi va obliga pe tinerii Haredi să se înroleze, aceştia se vor muta cu toţii în străinătate. Liderul opoziţiei israeliene, Yair Lapid, a răspuns că această declaraţie este o ruşine faţă de soldaţii IDF care îşi riscă vieţile pentru a apăra ţara, adăugând că, oricum, ultraortodocşilor le va fi dificil să se adapteze unei vieţi de muncă fără alocaţiile de la stat. Rabinul-şef a replicat că, fără Tora, armata nu va avea succes. (BBC SERVICIUL MONDIAL – 10 martie)/opopescu/dsirbu

RADOR RADIO ROMÂNIA (10 martie)