Guvernul Republicii Moldova a aprobat Protocolul celei de-a doua sesiuni extraordinare a Comisiei hidrotehnice interguvernamentale, convenit la 1 august 2023, pentru aplicarea Acordului cu Guvernul României privind cooperarea pentru protecția și utilizarea durabilă a apelor Prutului și Dunării, transmite IPN. Ministerul Mediului evidențiază importanța intensificării colaborării moldo-române în cadrul acordului menționat, precum și în realizarea sarcinilor pe care părțile semnatare și le-au asumat. „Colaborarea cu partea română constituie o activitate importantă pentru gestionarea resurselor de apă în context transfrontalier, iar hotărârile adoptate constituie activități importante pentru ambele state, inclusiv, prin asigurarea accesului la resurse de apă pentru populație”, se arată în nota informativă a proiectului. Acordul între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind cooperarea pentru Protecția și utilizarea durabilă a apelor Prutului și Dunării a fost semnat la Chișinău la 28 iunie 2010./csimion
www.radiochisinau.md – 13 martie