Racheta Starship a companiei SpaceX, concepută pentru a trimite în cele din urmă astronauți pe Lună și nu numai, a finalizat aproape un întreg zbor de testare la a treia încercare care a avut loc joi, dar a fost distrusă la reintrarea în atmosfera terestră, a anunţat compania. (REUTERS – 14 martie)/opopescu/ctuluc
* * *
O rachetă puternică deţinută de compania SpaceX a miliardarului Elon Musk a fost lansată în spaţiu de pe o rampă din Texas. Două tentative similare care au avut loc anul trecut au eşuat, rachetele explodând după lansare. NASA intenţionează să folosească racheta Starship, cea mai puternică deţinută de SpaceX, pentru a trimite astronauţi pe lună în cursul acestui deceniu. Membrii echipei SpaceX prezenţi la lansarea de joi au ovaţionat când nava spaţială s-a separat de racheta purtătoare, la câteva minute după lansare. (BBC SERVICIUL MONDIAL – 14 martie)/opopescu/dsirbu
Joi va avea loc a treia tentativă de lansare a rachetei Starship
Compania Space X a lui Elon Musk se pregăteşte pentru a treia încercare de lansare a celei mai puternice rachete ale sale, Starship. Dacă vremea o va permite, racheta va fi lansată peste puţin timp din Texas. În cazul în care misiunea va avea succes, NASA intenţionează să folosească racheta Starship pentru a trimite astronauţi pe lună în timpul acestui deceniu. Două tentative anterioare de lansare au eşuat, ambele rachete explodând. (BBC SERVICIUL MONDIAL – 14 martie)/opopescu/dsirbu