Răzvan Moceanu
Motto: „Pune mâna pe o sobă fierbinte un minut și ți se va părea o oră. Stai cu o fată frumoasă o oră și ți se va părea un minut. Aceasta este relativitatea.” – Albert Einstein
Joi, 14 martie, se împlinesc 145 de ani de la naşterea lui Albert Einstein, excepţional fizician german, cel care se află la originea uneia dintre cele mai mari descoperiri ştiinţifice din istorie, teoria relativității, considerată şi acum, ca fiind cea mai mare realizare a minţii umane în privinţa Universului. Însă marele savant a avut şi alte contribuţii importante în domeniul ştiinţei – în cosmologia relativistă, în teoria capilarității, în mecanica statistică şi cuantică, în domeniul mișcării browniene a moleculelor, în probabilitatea tranziției atomice sau proprietățile termice ale luminii şi, mai ales în celebra formulă E=mc² , care cuantifică energia disponibilă a materiei – dar a fost şi un militant activ al păcii și un susținător al cauzei poporului evreu căruia îi aparținea.
Activitatea sa a fost prezentată în nu mai puţin de 300 de lucrări științifice și în peste 150 apariţii editoriale în variate domenii şi a fost încununată, în anul 1921, prin câştigarea Premiului Nobel pentru fizică, pentru explicarea efectului fotoelectric, o realizare, totuşi, mai puţin importantă din vastele sale preocupări ştiinţifice.
* * * * *
Albert Einstein s-a născut la 14 martie 1879, la Ulm, în Germania, într-o familie de origine evreiască, tatăl său fiind comerciantul Hermann Einstein, iar mama, Pauline Einstein, era casnică.
În anul 1880, familia Einstein s-a mutat la München, unde tatăl, fratele acestuia și bunicul viitorului savant și-au deschis un mic atelier de produse electrice – Elektrotechnische Fabrik J. Einstein &Cie.
Primii ani de viaţă ai micului Albert au însemnat o luptă a părinţilor săi pentru a-l determina să pronunţe primele sunete, să lege primele sale cuvinte, însă copilul nu dădea semne că ar dori să înveţe să vorbească, familia sa fiind îngrozită că acesta ar putea avea probleme mintale. Abia la vârsta de cinci ani, Albert a început să lege câteva cuvinte, iar biografii săi glumeau, peste ani, că viitorul geniu chiar nu a avut ce să spună până la acea vârstă. Ulterior, s-a descoperit că această anomalie a întârzierii vorbirii poate fi caracteristică unor copii extraordinar de bine dotaţi intelectual, iar economistul, filosoful şi scriitorul american Thomas Sowell i-a dat chiar şi un nume – sindromul Einstein.
Tot la vârsta de cinci ani, Einstein s-a îmbolnăvit, a trebuit să stea la pat, iar tatăl său i-a furnizat o preocupare, dându-i spre studiu o busolă, care l-a fermecat iremediabil pe cel mic. Momentul – avea să mărturisească Einstein – i-a produs „o impresie adâncă și de durată”, inspirându-i curiozitatea de a cerceta misterele lumii înconjurătoare, care îl va urmări pe tot parcursul vieţii.
În perioada 1885 – 1888, Einstein a studiat la școala elementară catolică din München, apoi a frecventat, începând cu anul 1888, școala primară de la Gimnaziul Luitpold din München (actualul Gimnaziu Einstein), fiind efectiv chinuit de metodele rigide de predare – bazate pe învățarea prin memorare mecanică și lipsită de imaginație – şi manifestând deficienţe reale de exprimare, pornite de la un ritm încet de vorbire şi lungi pauze pentru a pregăti ceea ce vroia să spună. Era atras, în schimb, de muzica clasică, lua lecţii de vioară şi interpreta cu pasiune „Sonata pentru vioară” a lui Mozart.
În anul 1889, familia Einstein a invitat un student polonez la medicină care avea o situație materială precară, Maz Talmud, să vină în casa lor în fiecare joi pentru cină, acesta devenind meditator neoficial pentru tânăr, mai ales la matematică și filosofie. Pornind de la o carte de științe pentru copii în care autorul și-a imaginat o plimbare alături de electricitatea care circula printr-un cablu de telegraf, Einstein a început să-şi pună diferite întrebări tehnice, mai ales gravitând în jurul subiectului vitezei relative faţă de puncte fixe. Curiozitatea sa ştiinţâifică a stat la baza publicării, la vârsta de 16 ani, a primei sale lucrări, intitulată „Analiza stării de eter în câmpurile magnetice”.
În anul 1894, familia Einstein se mută la Milano, iar tânărul Albert a rămas la un internat din München, pentru a-și putea încheia studiile la Gimnaziul Luitpold.
Însă tânărul renunţă la studii, ba mai mult, refuză să fie înrolat în armată, folosindu-se de un certificat medical fals, ajungând la Milano, alături de familia sa.
Einstein se înscrie la Școala Federală Politehnică Elvețiană (Eidgenössische Polytechnische Schule) din Zürich, cu un punctaj excepţional la matematică și la fizică, dar cu condiţia de a-și termina prima parte a studiilor, care au fost finalizate la un liceu special din Aarau, condus de un oarecare Jost Winteler.
Albert se îndrăgosteşte nebuneşte de fiica acestuia, Marie Winteler, şi renunță la cetățenia germană, pentru a evita stagiul militar.
Mai târziu, la şcoala din Zürich, în anul 1898, avea să o cunoască pe viitoarea sa soţie, Mileva Maric, pe atunci studentă la fizică, însă tânărul Albert a continuat să fie total dezinteresat de cursuri – fiind, mai degrabă, un autodidact -, stârnind mânia profesorilor săi.
După absolvire, acesta a fost şi motivul pentru care, ca urmare a recomandărilor negative pe care profesorii săi le-au scris, Einstein a avut reale probleme în găsirea unei funcţii academice.
În ianuarie 1902, Einstein şi Mileva Maric – care îşi continuau relaţia în pofida opoziţiei părinţilor lui -, au devenit părinţii unei fetiţe pe nume Lieserl, care, se pare, a murit la scurtă vreme din cauza unei boli incurabile.
În tot acest timp, Einstein era şomer cu acte în regulă, singurele sale venituri fiind cele obţinute din meditaţii.
La finalul anului 1902, Albert primeşte o recomandare pentru un post de funcționar la oficiul de brevete elvețian din Berna, apoi tatăl său trece la Domnul, nu înainte de a-i da fiului binecuvântarea de a se căsători cu aleasa sa.
La 6 ianuarie 1903, cei doi tineri se căsătoresc, iar în mai 1904 se naşte primul fiu al cuplului, Hans Albert.
Biografia sa ajunge şi la anul 1905, adesea numit şi „anul miraculos” al lui Einstein, în care acesta scrie o lucrare pentru doctorat – obţinut cu un studiu privind determinarea dimensiunilor moleculare – , apoi îi sunt publicate alte patru lucrări în „Analele Fizicii” (Annalen der Physik), unul dintre cele mai celebre jurnale de fizică ale epocii, privind efectul fotoelectric, mișcarea browniană, relativitatea specială și echivalența dintre materie și energie. Aceste teme aveau să schimbe pentru totdeauna pilonii fizicii moderne. Deşi privite iniţial cu scepticism, teoriile lui Einstein au stârnit interesul unor mari oameni de ştiinţă – precum Max Planck, autorul teoriei cuantice şi cel mai influent fizician al generației sale – iar de aici până la celebritate în lumea academică nu a fost decât o chestiune de timp.
În anul 1906, Einstein avansează profesional ajungând examinator (expert tehnic, clasa a II-a) la Biroul de Patente, în anul 1908 obține un post de lector la Universitatea din Berna, iar în anul 1909, părăsește postul de la Oficiul de Patente, pentru a fi numit profesor asociat de fizică teoretică la Universitatea din Zürich.
În anul 1910 i se naşte cel de-al doilea fiu, Eduard, au urmat prelegeri la cele mai influente universităţi din Europa, oferte de muncă de la prestigioase instituţii şi o celebritate în ascensiune fulminantă.
În 1911 se mută cu familia la Praga, unde este numit profesor titular la Universitatea Germană, iar în perioada 1912 – 1914, se mută la Zürich, unde obține postul de profesor de fizică teoretică la Universitatea ETH – la recomandarea celei care a fost Marie Curie, care a remarcat valoarea lucrărilor sale științifice.
În perioada Primului Război Mondial, el a fost unul din puținii savanți germani care au condamnat public implicarea Germaniei în conflict, chiar în anul declanșării războiului, în 1914, semnând celebra proclamație „Manifest către europeni”, iar în 1915, a aderat la mișcarea pacifistă „New Fatherland League”.
Tot în anul 1915, fizicianul a terminat teoria generală a relativității, capodopera sa, prin care a prezis, printre altele, periheliul orbitei lui Mercur în jurul Soarelui sau devierea măsurabilă a luminii în jurul Soarelui când o planetă sau un alt soare orbitează în jurul acestuia.
Însă prestigiul profesional, timpul alocat cercetării şi conferionţelor, aveau să-i afecteze grav viaţa de familie, în cele din urmă căsnicia lui Einstein destrămându-se în anul 1919, nu înainte ca mama copiilor săi, care avea să-i preia pe cei mici în grijă, să-i pună condiţia ca în eventualitatea în care Albert va obţine premiul Nobel, recompensa financiară ce-l va însoţi să se îndrepte către ea şi către copii. La scurtă vreme, Albert a început o aventură cu o verișoară, Elsa Löwenthal, cu care avea să se căsătorească mai târziu şi care s-a declarat cucerită mai ales de felul în care Einstein îl interpreta pe Mozart la vioară. Omul de ştiinţă declara, în mai multe rânduri, că un rol important în descoperirile sale l-au avut vioara şi pianul, fiindcă muzica îi limpezea creierul şi îi dădea mereu noi şi intersante idei…
În anul 1921, Albert Einstein a primit Premiul Nobel pentru fizică, dar nu pentru remarcabila teorie a relativităţii, care încă stârnea controverse, ci pentru explicarea efectului fotoelectric.
În anul 1923, vizitează Palestina – aflată pe atunci sub mandat britanic – , unde este primit de guvernator și în coloniile evreiești, iar pe muntele Scopus inaugurează Universitatea Ebraică din Ierusalim, un vis mai vechi la materializarea căruia a contribuit personal prin strângeri de fonduri.
Au urmat anii de cercetări în noua știință a cosmologiei, care au concluzionat că universul este dinamic, fiind mereu în expansiune sau în contractare, studii confirmate, în anul 1929, de munca astronomului Edwin Hubble.
Însă acea perioadă avea să consemneze şi ascensiunea nazismului, care găsea adepţi inclusiv dintre fizicienii oportunişti, cei care deveniseră promotorii propagandei şi adversarii teoriilor de „fizică evreiască” ale lui Einstein.
Au apărut legi care interziceau funcţii oficiale pentru evrei, inclusiv cele de profesori, precum şi articole defăimătoare la adresa acestora, liste negre – toate incluzându-l şi pe marele om de ştiinţă – , totul culminând cu un material de presă cu poza lui Einstein, sub care era scris: „nu este încă spânzurat”.
Ca urmare, când situaţia devenise insuportabilă, în decembrie 1932, Einstein părăseşte Germania, stabilindu-se peste Ocean, unde a devenit profesor la Institutul de studii avansate din Princeton, New Jersey.
În anul 1939, Einstein a primit-o în SUA şi pe sora sa mai mică, Maja, care avea să locuiască alături de fratele său până la finalul vieţii.
În vara anului 1939, cu un an înainte de a deveni oficial cetăţean american, Einstein, alături de alţi savanţi fugiţi din calea nazismului, a scris o scrisoare președintelui american de atunci, Franklin D. Roosevelt, pentru a-l avertiza în privinţa pericolului realizării, de către nazişti, a bombei atomice. După toate probabilităţile, demersul oamenilor de ştiinţă avea să se afle la originea declanşării, în SUA, a cercetărilor privind bomba atomică, sub titulatura de „Proiectul Manhattan”, fără să îl includă şi pe Einstein – ci doar folosind din plin descoperirile sale -, care fusese asociat cu ideologia şi organizaţiile socialiste. Totuşi, marele savant a sprijinit Marina Militară a SUA prin evaluarea designului şi funcţionalităţilor altor sisteme de arme și a contribuit la aceste proiecte cu fonduri consistente rezultate din licitații de manuscrise personale aflate la mare preţ. Spre exemplu, în anul 1944, manuscrisele celebrelor sale lucrări scrise în 1905 privind Teoria Relativității sunt vândute la licitație, în Kansas City, pentru 6 milioane de dolari, sumă care a mers, drept contribuție a sa, la efortul de război american.
La 6 august 1945, a fost lansată bomba atomică de la Hiroshima, Japonia, iar Einstein s-a alăturat eforturilor internaționale care încercau să țină bomba atomică sub control, pentru ca un an mai târziu, acesta să înfiinţeze Comitetul de Urgență pentru Cercetătorii Energiei Atomice, alături de fizicianul Leo Szilard.
În anii ce au urmat, fizicianul s-a implicat în numeroase demersuri în care şi-a manifestat sprijinul pentru existenţa armei atomice doar ca efect descurajant, inclusiv la dispoziţia ONU, a manifestat sprijin pentru drepturile civile şi pentru o viaţă mai bună pentru populaţia de culoare, a găzduit chiar afro-americani şi a plătit şcolarizarea pentru mai mulţi studenţi ai acestei populaţii defavorizate.
După Război, în ultimii ani ai vieţii, Albert Einstein a abandonat viaţa publică, dedicându-se călătoriilor, plimbărilor lungi în jurul oraşului şi discuțiilor profunde cu prietenii, mai ales despre politică, religie, fizică și – una din pasiunile vieţii sale – teoria câmpurilor unificate.
În 14 martie 1951, Einstein îşi aniversa ziua de naştere, iar după petrecere fotoreporterii se înghesuiau să îl imortalizeze. De aici a apărut celebra fotografie a omului de ştiinţă, care era obosit, şi neavând chef să zâmbească, a scos limba la fotografi.
În anul 1949, Israelul a fost recunoscut ca stat, la un an după crearea sa, iar primul preşedinte al ţării, până în 9 noiembrie 1952, a fost Chaim Weizmann. La scurtă vreme după încheierea mandatului acestuia, premierul israelian David Ben-Gurion i-a propus lui Einstein să preia preşedinţia ţării, dar omul de ştiinţă a refuzat, explicând că nu are calităţi şi experienţă pentru o astfel de poziţie importantă.
La 3 ianuarie 1954, el scria, într-o epistolă adresată filosofului Eric Gutkind, ceea ce ar putea reprezenta concepţia sa unitară despre religie: „Cuvântul «dumnezeu» nu este nimic altceva pentru mine decât expresia și produsul slăbiciunii umane, Biblia este o colecție de legende onorabile, dar primitive, care sunt, în orice caz, destul de copilărești. Niciun fel de interpretare, indiferent cât de subtilă, nu-mi poate schimba opinia.”
La 17 aprilie 1955, în timp ce lucra la un discurs prin care se pregătea să marcheze cea de-a șaptea aniversare a statului Israel, Einstein a suferit un anevrism abdominal, dublat de o hemoragie internă, a fost dus de urgenţă la Centrul Universitar Medical din Princeton pentru tratament, dar a refuzat operația, declarând că și-a trăit viața şi că este mulţumit cu ce a realizat: „Dacă e momentul să mă sting din viață, prefer să fac asta într-un mod elegant”, ar fi declarat el.
Einstein a murit a doua zi dimineaţa, la 18 aprilie 1955, la vârsta de 76 de ani.
Interesant este că în timpul autopsiei, doctorul Thomas Stoltz Harvey, avizat de inteligenţa uimitoare de care a dat dovadă omul de ştiinţă în timpul vieţii, a decis să fure efectiv creierul lui Einstein, fără acordul familiei, pentru conservare și cercetări amănunţite, mai ales că trupul lui Einstein urma să fie incinerat, iar cenuşa a fost aruncată într-un râu din New Jersey. Imediat anatomo-patologul a fost concediat, însă a luat şi creierul lui Einstein cu el. Harvey a fotografiat creierul, după care l-a tăiat în 240 de bucăţi pe care le-a păstrat într-o substanţă răşinoasă, iar unele dintre aceste bucăţi au fost ulterior secţionate, din nou, în 2.000 de felii subţiri, care au fost studiate cu ajutorul microscopului. Ulterior, aceste studii microscopice şi fotografiile cu creierul lui Einstein au fost distribuite către 18 cercetători din întreaga lume. Cu excepţia lamelor microscopice păstrate de Harvey, nimeni nu ştie unde se găsesc astăzi multe din specimenele din creierul lui Einstein, cele mai multe fiind pierdute pe măsură ce cercetătorii s-au pensionat sau au murit.
La câţiva ani după plecarea lui Einstein, oamenii de ştiinţă au descoperit un nou element chimic, cu numărul atomic 99, pe care l-a denumit, în cinstea omului de ştiinţă, Einsteinium.
După moartea savantului, mulţi biografi au încercat să elucideze contextul în care marile descoperiri ale lui Albert Einstein au putut schimba cursul ştiinţei. Între nenumăratele amănunte s-a aflat şi o descoperire inedită: savantul nu suporta … ciorapii, iar explicaţia stă într-o anomalie a degetelor de la picioarele sale, care făceau ca textilele să se rupă frecvent. Ca urmare, chiar şi la întâlnirile „cu ştaif”, Einstein se prezenta fără să poarte ciorapi.
În altă ordine de idei, unii dintre cercetătorii vieţii sale pun accent pe faptul că Einstein nu era tocmai interesat de felul în care arăta, de ţinuta sa, nu se pieptăna şi, în contextul în care frecventa locuri în care se punea un accent deosebit pe etichetă, rămânea totuşi un cuceritor, un veritabil magnet pentru sexul frumos, mai ales prin prisma felului său deschis, glumeţ, de maestru al replicilor savuroase, de abil şi romantic interpret la vioară…
Pe de altă parte, se spune că înainte de a se îndrăgosti de verişoara sa, Elsa, i-a făcut o curte asiduă uneia din fiicele acesteia, care era mai tânără decât el cu 18 ani. Cum nu a reuşit să o înduplece, Einstein s-a mulţumit cu mama sa, care era cu trei ani mai mare ca el. După ce s-a căsătorit cu aceasta, biografii săi i-au contabilizat nu mai puţin de şase amante „clare”, iar amantlâcurile erau cât se poate de publice.
În ultimii ani, lucruri care au aparţinut lui Albert Einstein au făcut obiectul a numeroase licitaţii, în întreaga lume, preţurile plătite pentru acestea ajungând la niveluri exorbitante.
Spre exemplu, în octombrie 2017, o notă scrisă de mână de Albert Einstein, în Japonia anului 1922, cu privire la secretul fericirii, a fost vândută la Ierusalim pentru 1,56 milioane de dolari, după ce iniţial fusese estimată la 5.000 – 8.000 de dolari. Pe bilet, o foaie cu antetul Hotelului Imperial din Tokyo, Einstein scrisese doar atât: „O viaţă simplă şi liniştită aduce mai multă bucurie decât căutarea succesului într-o nelinişte constantă”.
În martie 2018, o scrisoare a lui Albert Einstein trimisă unui coleg matematician, de la Berlin, în anul 1928, a fost vândută, tot la Ierusalim pentru suma de 103.700 de dolari. Epistola este scrisă de mână, în limba germană, şi are drept subiect teoria gravitaţiei.
O parte din creierul lui Albert Einstein, una dintre cele mai sclipitoare minţi care s-au putut întâni în istorie, cu celebrul IQ estimat la 160, este expus, în prezent, la Centrul Universitar Medical din Princeton, iar altă parte este prezentată la Muzeul Naţional pentru Sănătate şi Medicină din Silver Spring, Maryland, lângă Washington D.C. O cercetare, efectuată cu ajutorul a 14 fotografii recent descoperite, realizate de către Thomas Stoltz Harvey, în care creierul lui Einstein fusese imortalizat la scurt timp după moarte, a permis concluzia că Einstein avea un creier neobişnuit, prezentând circumvoluţiuni suplimentare şi pliuri aparte, care au influenţat abilităţile extraordinare ale fizicianului.
În încheiere, redăm un citat favorit al lui Albert Einstein, care pare a cuprinde un adevăr dureros, cu care ne-am putea confrunta în prezent şi în anii care urmează: „Mi-e teamă de ziua în care tehnologia va fi mai importantă ca relațiile interumane. În lume va exista o generație de idioți”.
