Context
Scriitorul și dramaturgul de origine rusă, Arthur Adamov, s-a născut pe 23 august 1908, la Kislovodsk, Imperiul Țarist și a trecut la cele veșnice pe data de 15 martie 1970. Adamov a rămas în istorie pentru piesele sale caracteristice curentului „absurd” al teatrului francez, din care a făcut parte și Eugène Ionesco.
Viața lui Arthur Adamov
S-a născut într-o vreme tulbure pentru Imperiul Țarist, în sud-vestul Rusiei de astăzi, într-un oraș în care s-au descoperit ape termale în secolul al XIX-lea. Adamov nu este doar rus, ci și armean, după familia acestuia înstărită, care părăsește Rusia în 1912 și se stabilește în Freudenstadt. Chiar dacă familia s-a mutat într-un oraș german, Adamov a fost educat la Geneva, Mainz și Paris, unde a și învățat franceză. În 1917, familia lui pierde posesiunile materiale iar în viața sa încep să apară lipsuri. În 1924 se alătură unui grup de artiști care utilizau curentul suprarealist și decide să editeze o reviste dedicată artei. De asemenea, el se mută definitive în Franța în același an.
Această revistă s-a numit „Discontinuité”. Atracția față de scris l-a determinat să compună și poezie, dar în 1938, a suferit o cădere nevorvoasă care i-a dat peste cap munca. Acest episode l-a povestit în opera „L’Aveu”, tradusă ca fiind „Cofesiunea”, care a reprezentat autobiografia lui și viziunea despre viață. Gândurile lui Adamov i-au provocat lungi perioade de suferință, întrucât prin opera sa el s-a distanțat de oameni pentru a compune dramaturgie. Pe cât de mare a fost talentul lui Adamov, pe atât de adâncă a fost tristețea acestuia, care a fost urmată de o depresie severă. După căderea Franței în 1940, Adamov a fost arestat și trimis într-un lagăr de concentrare, unde a stat aproximativ un an. Această experiență i-au indus o depresie peste care nu va putea trece foarte ușor.
Cu toate acestea, el a continuat să compună și să se documenteze, fiind un admirator al lui August Strindberg, un scriitor de teatru suedez. Adamov l-a citit și pe Franz Kafka, care i-a fost o a doua influență în scrierea operelor sale. În sinea lui, el face trecerea de credincios practicant la agnostic și consideră că Dumnezeu este mort iar dorința lui este de a continua viața. Adamov începe să citească metafizică și încearcă să ofere o interpretare metafizică a ideilor comuniste care circulau în epocă. Prima lui opera, „La Parodie”, descrie un ceas cu o formă stranie, care stă în fața unor indivizi, care discută despre trecerea timpului. Pe durata vieții sale, Adamov a căutat să scrie teatru umoristic, însă acest lucru nu i-a reușit, întrucât a fost ocupat cu descrierea vieții individului. Reflecția privind începutul și sfârșitul individul a fost o temă personală a dramaturgului care nu putea identifica „frumosul” în traiul cotidian. Prin „început și sfârșit” Adamov înțelegea și scopul vieții individului, de ce individul a fost creat în societate, care este menirea lui și care sunt limitele lui.
În opera „L’Invasion”, el a încercat să descrie „cursa vieții” într-un mod cât mai realist, pentru ca privitorii să înțeleagă viziunea sa despre viață. Această operă l-a impresionat pe André Gide și pe Jean Vilar, care l-au ajutat pe Adamov să pună în scenă la Paris, în 1950, opera „La grande et la petite manœuvre”.
La trei ani diferență, opera „Le Professeur Taranne” a fost pusă în scenă la Paris. Subiectul este reprezentat de un lector universitar, care nu poate profesa. Prin acest lucru, Adamov a scos în evidență trăsăturile indivizilor care consideră că un loc de muncă este potrivit pentru ei, dar, în momentul în care ajung în poziția respectivă, nu se pot ridica la așteptările impuse. Cea mai cunoscută operă a sa a rămas „Le Ping-Pong” care a fost pusă în scenă la Paris, în 1955. Subiectul acestei piese este o mașină de pinball, unde personajele se lasă purtate într-un joc fără sfârșit al șansei. Această piesă descrie atașamentul uman față de obiective imposibil de realizat, cu toate că au o ambiție ieșită din comun. Piesele scrise în momentul în care atinge maturitatea gândirii au fost: „Paolo Paoli”, „Le Printemps 71”, „La Politique des restes”. Aceste piese reprezintă o nouă dimensiune a creației sale, în care nu doar că descriu condiția umană, ci transmit și idei politice, suprapuse cu experiențe dramatice.
În ultimii ani, Adamov realizează că viața nu este absurdă, doar dificilă, din acest motiv alege să se sinucidă prin supradoză, deoarece nu a găsit altă viariantă de scăpare din cotidian. A fost căsătorit cu Jacqueline Autrusseau.
Autor: Alexandru Balaci
Bibliografie
https://www.britannica.com/biography/ Arthur-Adamov
https://www.concordtheatricals.com/a/ 1613/arthur-adamov
https://www.nytimes.com/ 1970/03/17/archives/arthur-adamov-61-playwright-of-alienation-is-dead-in-paris.html
