Şeful Administraţiei Militare Regionale Odesa, Oleh Kiper, a raportat că angajaţi ai serviciilor de urgență au fost uciși, vineri, în urma unui nou atac cu rachete rusești. De asemenea, potrivit lui Kiper, în timpul atacului, câţiva medici și salvatori au fost răniţi. „Din păcate, în urma atacului cu rachete rusești, au fost uciși un paramedic și un angajat al Serviciului de Urgență, care veniseră să acorde ajutor la fața locului după prima explozie” – a scris Kiper pe Telegram. Potrivit acestuia, câţiva medici și salvatori au fost grav răniţi. Amintim că, vineri dimineaţă, ocupanții ruși au lansat un atac cu rachete asupra Odesei. Autorităţile au anunţat că atacul s-a soldat cu victime. Explozii s-au auzit la Odesa după ora 11:00, în timpul unei alerte de raid aerian. Ulterior, pe Internet au apărut informaţii privind noi explozii la Odesa, iar Forțele Aeriene ale Ucrainei au avertizat că rachete ruseşti se îndreaptă spre oraş şi regiunile sudice./sdan/ilapadat
(Agenția de presă RBC – 15 martie)