Serviciul Gărzii de Stat a Frontierei Ucrainei a acordat permisiunea de a rămâne pe teritoriul ucrainean constructorilor și utilajelor românești care vor construi un pod peste Tisa, informează pe Facebook adjunctul prim al șefului administrației regionale de stat din Transcarpatia, Miroslav Bilețki, citat de agenţia ucraineană de ştiri Ukrinform. „Serviciul Grănicerilor de Stat a acordat persoanelor și vehiculelor din partea română permisiunea de a intra pe teritoriul Ucrainei pentru a efectua lucrări de construcție. Acest lucru a fost comunicat partenerilor noștri în cadrul unei întâlniri la Consulatul României din Solotvino. Am convenit asupra detaliilor privind începerea lucrărilor de construcție și asupra calendarului măsurilor prioritare”, a declarat Miroslav Bileţki. După cum s-a raportat, Ucraina și România au semnat un acord interguvernamental privind construcția unui pod la graniţa dintre cele două ţări. Acordul a fost semnat în cadrul forumului „Restaurarea Ucrainei: București – 2013”. Podul de 261 de metri lungime peste râul Tisa va fi construit între localitățile Bila Ţerkva din Transcarpatia, în Ucraina, și Sighetu Marmaţiei din România, urmând să lege cele două țări în cadrul noului punct de trecere a frontierei Bila Ţerkva-Sighetu Marmaţiei. Proiectul este programat să fie finalizat până la sfârșitul anului 2024 şi va fi construit pe cheltuiala României și a UE, în timp ce partea ucraineană va fi responsabilă pentru construirea drumului până la punctul de control./mbaciu/atataru
(https://www.ukrinform.net/rubric-society/3840281-romanian-construction-workers-who-will-build-bridge-across-tisza-have-been-granted-permission-to-stay-in-ukraine.html – 15 martie)