Ministerul Transporturilor a aprobat studiul de fezabilitate pentru drumul de mare viteză Craiova-Filiaș-Târgu Jiu

Ministerul Transporturilor a aprobat studiul de fezabilitate pentru drumul de mare viteză Craiova-Filiaș-Târgu Jiu. Este o investiție foarte importantă pentru Oltenia, cu un cost estimat de peste 10 miliarde de lei. Lungimea totală este de 110 km. De la Craiova până la Filiași profilul este de autostradă, iar de la Filiași la Târgu Jiu proiectantul a prevăzut profilul de drum expres. Ministerul de resort va trimite proiectul Guvernului pentru aprobarea finală, după care poate fi lansată și licitația pentru lucrări. Drumul de mare viteză Craiova-Filiaș-Târgu Jiu are șase loturi și un termen de execuție de doi ani şi jumătate, iar finanțarea este asigurată din fonduri europene, ne-a transmis reporterul RRA Alex Lancuzov. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 16 martie)/amirea/dstanesc