Numeroşi cetățeni ruşi vandalizează urnele de vot, în cadrul alegerilor prezidenţiale din Rusia, care durează trei zile, în perioada 15-17 martie. Publicaţia opoziţiei ruse Novaia Gazeta Europe, care este editată în străinătate, a publicat o analiză a unui analist politic rus referitoare la aceste acțiuni, comise la secțiile de votare din Rusia.
Vineri, 15 martie, au debutat alegerile prezidențiale în Rusia. Numeroşi alegători au distrus buletinele de vot, iar unii au organizat proteste la secțiile de votare. În unele regiuni, oamenii au stropit cu vopsea verde și cu cerneală urnele de vot, în timp ce în alte regiuni au încercat să dea foc afișelor și cabinelor de vot. Toți participanții la proteste au fost reținuți, iar împotriva mai multor persoane au fost deschise dosare penale pentru obstrucționarea alegerilor.
Analistul politic Fiodor Kraşeninnikov a sugerat că astfel de acțiuni ar fi putut fi organizate de către aceleaşi persoane care, prin telefon, i-au convins pe unii cetăţeni ruși să incendieze comisariatele militare, birourile militare de înregistrare și înrolare.
„În ceea ce privește acțiunile organizate de opoziție, absolut toată lumea se pare că a fost de acord cu organizarea acţiunii intitulate ‘La prânz, împotriva lui Putin!’; nu s-au făcut apeluri din partea vreunuia dintre liderii opoziției de a incendia ceva sau de a stropi cu vopsea verde. Dacă acestea sunt acțiuni individuale, le puteți considera drept acţiuni independente. Dar dacă acest lucru [se întâmplă] într-un mod mai organizat, atunci consider că acțiunile oamenilor sunt coordonate de către cineva. Nu știu de cine. Ce sens are? Probabil, pentru o analiză generală a alegerilor, acest fapt nu este chiar deloc rău, pentru că lor nu le pare rău de buletinele de vot din urne… Consider că ar trebui să ne așteptăm şi în continuare la astfel de acțiuni”, a subliniat analistul politic Fiodor Kraşeninnikov./vdraguta/eradu
(www.novayagazeta.eu – 15 martie)